The Reading Habits Tag

Image source and older post: eLitere.ro

Today’s post is a tag entitled The Reading Habits Tag created by The Book Jazz.  My friend Elena and I answered these questions very long ago, but on my blog, you will only find the answers I gave, while you can read about her choices and explore the other website afterwards if you’d like to do so. Without further ado, let’s get started!

1.Do you have a certain place at home for reading?

I love reading in bed, usually before bedtime. I’m pretty much a night owl, so at times, when the book is too interesting, I kind of forget to go to sleep until I cannot read anymore.

2.Bookmark or random piece of paper?

I definitely like bookmarks. Books from certain collections have a built-in bookmark for each volume and this is something very convenient for me because the chance of losing the bookmark is close to zero. I also like book apps and there I don’t have to worry about forgetting where I left off.

3.Can you just stop reading or do you have to stop after a chapter/ a certain amount of pages?

If the book is addictive, I would read it all day long, otherwise, I would be obsessed with it. But, if it’s necessary for me to stop, I would rather finish reading the current chapter or at least the paragraph.

4.Do you eat or drink while reading?

I don’t like eating or drinking while reading. These are very good pretexts to have a break, to regain energy, to clear my mind and to protect my eyes.

5.Multitasking: Music or TV while reading?

When I’m reading or learning, I need silence. I hate when loud or noisy neighbours distract me from my ‘intellectual activities’.

6.One book at a time or several at once?

 If I’m sucked in by the storyline, I cannot start reading another book.  If the book is not that great, I would try another, even if it is a poetry collection.

7.Reading at home or everywhere?

I can read anywhere as long as the place is not noisy. I’ve read in the car, at the beach and on the ferry and it was pretty cool.

8.Reading out loud or silently in your head?

I prefer reading silently, but when I have trouble concentrating or understanding something, I read it out loud. Sometimes I also burst into laughter while reading, if a scene is hilarious. It happened when I read Don Quixote.

9.Do you read ahead or even skip pages?

I never read ahead, it would spoil the experience, but I skip pages if things get too boring. I usually skip long descriptions because too many details don’t really interest me.

10.Breaking the spine or keeping it like new?

I like to keep my books new and I don’t like lending them to other people either. They usually don’t take care of the book as I do or they lose them and that is truly annoying.

11.Do you write in your books?

Whether they are books I have to read for class or for pleasure, I like to keep them clean. Instead, I like to write down passages on another sheet of paper. However, I love to highlight paragraphs and write notes in the ebooks I have on my tablet.

I tag anyone who wants to play along. Which are your choices? Leave a comment or link to your blog or video below! I’m always happy to discover what other people read.

Review: Forbidden by Mike Wells and Devika Fernando

 Book 1 of Forbidden

A Novel of Love and Betrayal

Title: Forbidden

Subtitle: A Novel of Love and Betrayal

Authors: Mike Wells, Devika Fernando

Genre: Romantic Thriller

Year of Publication: 2015

Self-Published

Series: Forbidden

Rating: 3.5/5 stars

Note: I purchased this book as a freebie. However, this aspect didn’t influence the review I wrote or the rating I gave this book.  In this review, you will find only my honest thoughts and opinions about the book I’ve read!

For today’s post, I’ve decided to share with you the review I wrote for Forbidden, the first instalment in a romantic thriller series written by Mile Wells and co-authored by Devika Fernando. When I read this novel, there were only three books in the series, but the authors announced the release of the forth one in late June. There are some mixed opinions about the first book out there, but, in the end, you will decide whether it’s interesting enough for you or not. My opinions and rating are somewhere in the middle because this novel wasn’t that bad, it was pretty much an easy read, but I wanted a little more from content.

The novel follows two alternating plotlines and perspectives: Eleanor’s rebellious teenage years and Jayne’s story from the day she met Lady Eleanor Sotheby onwards, a shocking and life-changing discovery she has never imagined. Though the two plotlines are strongly linked to each other due to Eleanor’s presence, I think that Eleanor’s dark past is more interesting than the present because it’s more suspenseful and its pace is more dynamic than the other plotline which has a steadier pace and some of the events are pretty predictable if you ask me.

At first glance, Eleanor may seem cultured and posh, but her true temper leaks out when things don’t go her way, just like in her early life. She is ambitious, snobbish and now she cares what other socialites have to say about her or her daughter’s reputation. Eleanor is a morally grey and complex character and the way she acts reminds me of another unlikable yet well-built character, Kathy Brogan from Black Widow. Eleanor is also in charge of Jayne’s transformation into a cultured young lady to make her adapt much easier to the new lifestyle and challenges she has to face.

“And what was acting, anyway? Nothing more than being a good liar, and she was very accomplished at that. She had been “acting” ever since she could remember.” (Loc. 591)

 But how Eleanor became a filthy rich widow who has so many connections in socialite circles? Dark secrets should always be buried in the past and Eleanor guards them well because no one should find out how her life was like before becoming Lady Sotheby. She had to take many risks that suited her rebellious nature, but Celeste and Jayne don’t need to know that because the truth would shatter the picture perfect image of this rich widow and she can’t allow that to happen. Therefore, lies are a useful tool to paint the truth in brighter colours.

The rest of the characters are not complex as Lady Sotheby, but we can easily recognise who is Jayne and who is Celeste because Jayne is sweet, caring, introverted and a girl who works hard to support her loved ones despite her frequent asthma attacks, while Celeste is stubborn, spoiled, posh, self-absorbed, loves parties and speed. And talking about the two girls, one of my favourite scenes is when Jayne and Celeste meet, shock, curiosity and emotions overwhelm each other; it was a truly touching moment.

“This wasn’t her exact reflection she was looking at—this was a version of Jayne dressed in expensive designer clothes, with a fashionably short haircut, and decked out in expensive jewelry.” (Loc. 392)

To be honest, I wasn’t too thrilled with the beginning of the book, but the hook came along with Jayne’s journey to Nice to meet Celeste. Though Jayne is a sweetheart and I liked her as a character, I wouldn’t want to be in her shoes because I couldn’t be that selfless to help Celeste, whom I’ve recently met just because she did a mistake that threatens her reputation and Lady Sotheby’s ambitions. However, the book is interesting because you get a glimpse of how the lives of rich people really are, besides the glamour and the influence they have in their exclusive circles.

The writing is beautiful in the main story with an overall steady pace and realistic in Eleanor’s shady story building the suspense. I enjoyed most of the novel and the characters though I would have liked this first book to be longer because it ended a bit abruptly for my taste. I might pick up the second book someday, just to see how Jayne and Robert’s relationship develops, but only time will tell if I will still be interested in reading it.

Recenzie: Piticul Nas Lung de Wilhelm Hauff

Titlu: Piticul Nas Lung

Titlu original: Der Zwerg Nase

Traducător: Irina Vlad / Andrew Lang

Ilustrator: V. Sturmer

Gen: Literatură pentru copii, Basm

Poveste inclusă în volumul Basme / The Works of Andrew Lang

Anul apariției: 1826

Anul apariției acestei ediții: 1960 / 2013

Editura Tineretului/ Delphi Classics

Rating: 4/5 stele

 

Mi-a făcut o mare plăcere să vă vorbesc acum câteva luni despre Poveștile Fraților Grimm, așa că m-am gândit să aduc în atenția cititorilor mei un basm pe care l-am descoperit în iunie și care mi-a rămas în minte de la prima citire.

Piticul Nas-Lung (Der Zwerg Nase) este o povestioară scrisă de autorul german Wilhelm Hauff, inclusă în volumul intitulat Basme, apărut pentru prima dată în 1826. Povestea a pătruns și în spațiul anglofon după ce a fost culeasă și tradusă de poetul și folcloristul scoțian Andrew Lang și a fost introdusă în The Violet Book cu titlul The History of Dwarf Long Nose.

Eroul poveștii este Iacob, un băiat de doisprezece ani, fiul unui cizmar și al unei precupețe. De mic, el își ajuta mama la piață și îi însoțea pe cumpărători acasă, cărându-le coșurile pline. Viața sa se schimbă radical într-o zi, când o bătrână zdrențăroasă, cu fața prelungă și zbârcită cu „un nas coroiat și ascuțit, încovoiat spre bărbie” (p. 105) se oprește în fața tarabei, răscolește marfa și se declară nemulțumită de calitatea ei. Băiatul se înfurie și începe să se certe cu ea, legându-se de înfățișarea ei urâtă, iar bătrâna îi spune că va avea un chip asemănător cu al ei.

Prin intermediul acestei bătrâne, o zână a ierburilor, Iacob intră într-o lume fantastică, unde veverițe și cobai îmbrăcați în straie omenești și încălțări în coji de nucă o slujesc pe stăpână. Așa cum a promis, femeia se răzbună pe băiat, preparându-i o supă specială, al cărei gust Iacob nu îl mai întâlnise până atunci. Protagonistul cade într-un somn adânc, care îl face să viseze că zâna îl îmbracă în blană de veveriță și că timp de șapte ani el slujește în casa ei, devenind în cele din urmă meșter în prepararea bucatelor.

Când Iacob se trezește din visul său lung, își simte gâtul înțepenit și se lovește cu nasul de tot ce îl înconjoară, dar nu își va da seama de transformarea suferită decât atunci când se va întâlni cu răutatea oamenilor. Părăsit și disprețuit de toată lumea, protagonistul se hotărăște să își câștige existența bazându-se pe calitățile lui de bucătar. Astfel, el ajunge la castelul Prințului, unde toți se minunează de abilitățile piticului și de gustul deosebit al preparatelor. Din cauza înfățișării sale hidoase, Prințul îl numește Piticul Nas-Lung și îl angajează ca ajutor al mai-marelui bucătar. Iacob își va găsi drept confidentă o gâscă cu glas omenesc, care îl va sfătui și îl va ajuta la nevoie. Va face față Piticul cerințelor culinare ale Prințului? Va reuși să găsească planta magică, pentru a redeveni om? Citiți și veți afla.

Versiunea lui Andrew Lang respectă în mare parte basmul original cu excepția unor mici detalii, cum ar fi numele protagonistului (Jem în varianta din The Violet Book) și al Prințul lui Hauff (pe care îl cunoaștem aici ca Marele Duce).

În majoritatea basmelor, frumusețea este idealizată, iar eroii, prin înfățișarea și prin curajul lor, se îndepărtează de oamenii reali. Însă Piticul Nas Lung, la fel ca alte câteva povești, întoarce cu susul în jos acest concept estetic prin pedepsirea și transformarea lui Iacob într-un pitic fără gât și cu un nas enorm. El simte pe pielea lui ce înseamnă batjocura și umilința, greșeli pe care nu le-a sesizat până atunci.

Mesajele transmise prin intermediul acestui basm sunt  universal valabile, foarte actuale și cred că fiecare dintre noi este conștient de ele: să nu judeci oamenii după aparențe și demonstrează-le celorlalți cât de dedicat și cât de bun ești în tot ceea ce faci.

Review: Madeleine’s Christmas Wish by Ella Quinn

Book 6 of The Marriage Game

 

Title: Madeleine’s Christmas Wish

Author: Ella Quinn

Genre: Historical Romance

First Published in 2014

Published by eKensington Books

 Imprint of Kensington Publishing Corp.

Series: The Marriage Game

Rating: 2/5 stars

Note: I purchased this book as a freebie. However, this aspect didn’t influence the review I wrote or the rating I gave this book.  In this review, you will find only my honest thoughts and opinions about the book I’ve read! This book contains adult themes and language!

Let me tell you from the very beginning that there will be a few spoilers in this review. Madeleine’s Christmas Wish is the sixth book in the historical romance series The Marriage Game, which is written by Ella Quinn. As some of you may already know, I tried to read this book some months ago, but I couldn’t finish it. However, I didn’t want to give up on it that easily, therefore I gave it a second chance.

The story is set during Napoleon’s exile, a period of turmoil in France. Madeleine (Countess of Beaune) volunteers to go to England in her sister’s place, in an exclusive brothel, in order to spy on the English soldiers and to collect useful information for the French Government. It sounds intriguing, doesn’t it? However, after arriving in England, Georges (Marquis Cruzy-le-Châtel, Madeleine’s childhood friend and betrothed) receives information about Madeleine’s arrival in England and quickly rescues her from the hands of the smugglers. Though I understand that Madeleine wants to return home for Christmas, this part of the plot doesn’t feel right in my opinion because the way Georges acts cancels the reader’s expectations nourished by the first pages of the book.

Though Madeleine is saved from harm’s way, I would have preferred Georges’ intervention to take place later on in the book because it would have been a more realistic approach to the story and it would have made the book more complex. After the premature rescue, the plot was a bit less appealing to me and the only real tension was Madeleine’s wish to keep her family safe from the general crisis in France and Coupe, a strange man who supervised the wine business after Madeleine’s father had died mysteriously a few months before.

I liked Madeleine, who is stubborn, intelligent, confident (most of the time) and selfless, especially when it comes to her family and the family business she administrates. She is also ironic and not afraid to refuse Coupe’s marriage proposal. Georges, on the other hand, is a patriot, he hates Napoleon, he is a spy who works for King Louis, but also a sly seducer who, despite Madeleine’s conditioning (not having sex with her until her family is safe), he tries to tempt and play with her sexual instincts until the big night. However, his most artful move is accepting to help and escort Madeleine to France only if she becomes his wife first. This sounds like blackmail to me! However, the scenes where Georges seduces Madeleine are well-written and pleasant to imagine, but because of those naughty little scenes, I don’t recommend the book to readers under the age of 18.

There are certain details I did not like. Besides the issues I have with the plot, I also felt that the story needed more depth, such as a little more historical background to support the story and to make it more plausible. There was a war, in which both Georges and Armand fought, but the name of the battle is not mentioned anywhere. If it was that important for the plot and for the characters, why doesn’t it have a name in the story?  Also, we needed more back-story for the characters’ lives. For example, I wanted to know more about Madeleine and Georges’ childhood or how life was before the revolution – presuming it’s about the French Revolution. Theoretically, Coupe should have been an important character because he is the villain of the story. Unfortunately, he appears briefly in this book and we hear him speak more only during the confrontation. I personally found him more like a caricature of evil rather than a man who had his reasons to justify his wrongdoings.

The writing was overall good and it had a nice Jane Austen feel to it. However, I sometimes found some strange word choices and a few editing mistakes. As I said before, the few erotic scenes were depicted vividly, as well as the feel of the Christmas markets and the last scene which I won’t give away. I also craved for a little more introspection on the characters’ part, but this is my personal taste.

Overall, I felt Madeleine’s Christmas Wish lacked the sparkle readers like me seek and I’m disappointed that it didn’t have all the ingredients to make this book enjoyable, despite its potential.

 

Prima carte tag

Tot vizionând filmulețele booktuberilor români, am găsit un tag despre primele cărți citite; tag creat de Adi de la Twisted1717, ale cărui întrebări mi s-au părut interesante; așa că m-am gândit să răspund și eu la ele.

*

1.Care a fost prima carte pe care ai citit-o?

Prima carte pe care am citit-o din proprie inițiativă a fost Iris – Spectacolul abia începe de Miron Ghiu Caia, o carte despre istoria trupei Iris, de la începuturi până în anul 2002. Aceasta a fost prima carte pe care am citit-o pe nerăsuflate, pentru că eram fascinată de amintirile membrilor formației, întâmplările, bârfele și zvonurile legate de trupă și de fiecare dintre ei în parte. Deși pasiunea mea pentru lectură a venit mult mai târziu, țin minte cât de uimită și de încântată am fost că am terminat cartea în trei zile. De atunci mi-am dat seama că dacă îmi place o carte foarte mult, o devorez în câteva zile. Însă revenind la cartea biografică a trupei Iris, mi-aș dori să o recitesc, la un moment dat, pentru a o redescoperi și pentru a-mi reaminti de prima carte citită de mine, care mi-a deschis drumul spre lectură.

2.Prima serie de cărți pe care ai citit-o și ai terminat-o.

Probabil sunt printre puținii oameni de pe planetă care n-au citit foarte multe serii de cărți la viața lor. Am văzut câteva serii tentante pe Amazon, însă, încă nu sunt sigură dacă aș avea suficientă răbdare să citesc o poveste care se întinde pe mai multe volume, fiecare carte având  un număr generos de pagini: Outlander, Cântec de gheață și foc chiar și Harry Potter. Deși am mai citit câte o carte din câte o serie, majoritatea lor nu m-a atras atât de mult încât să nu pot trăi fără să le citesc pe restul. Deocamdată, singura trilogie pe care am terminat-o este The Lady of the Pier de Effrosyni Moschoudi care mi-a plăcut la nebunie, însă vă las pe voi să o descoperiți. Pe de altă parte, încă mă mai lupt cu Lust, Money & Murder de Mike Wells, o serie thriller cu agenți secreți care pare să nu se mai termine. Sper totuși să mă țină nervii și răbdarea până la ultima carte, oricare va fi ea, pentru că nu pot renunța la serie din cauza personajelor de care m-am atașat timp de zece cărți.

3.Primul stand-alone pe care l-ai citit.

Deși la vârsta respectivă încă nu dădusem de gustul cititului și nu știam ce cărți îmi vor plăcea, am citit Enigma Otiliei de George Călinescu pentru școală și nu pot spune că mi-a plăcut foarte mult. De multe ori, m-a plictisit, mai ales în pasajele lungi de introspecție. Acum știu că acele pasaje sunt importante pentru a ilustra complexitatea personajelor, însă atunci încercam să citesc de plăcere și… nu prea mi-a reușit. În plus, am o relație destul de complicată cu saga de familie: poate să-mi placă sau să mă plictisească rău de tot. De aceea, nu știu dacă voi mai citi o a doua carte scrisă de Isabel Allende după Zorro.

4.Prima carte pe care ai citit-o într-o zi.

Prima carte pe care am citit-o într-o zi a fost Confesiunile unui opioman englez de Thomas De Quincey, care, deși nu mă așteptam să îmi placă, m-a fascinat prin subiectul ieșit din comun pe care îl aborda autorul, riscând foarte multă critică din partea societății vremii.

5.Prima carte pe care ai citit-o și nu ai mai terminat-o.

O dată la o anumită perioadă de timp se întâmplă să dau și peste cărți care nu îmi plac. Deși nu cred că este prima, voi alege Spre far de Virginia Woolf, o carte care are drept procedeu literar principal fluxul conștiinței. Îmi pare rău de acest roman, însă m-an chinuit foarte mult cu el în facultate, până l-am abandonat de tot. Aș încerca să citesc cartea și în română, însă… am anumite dubii că o voi citi și înțelege mai ușor.

6.Prima carte pe care ai citit-o/terminat-o și nu ți-a plăcut.

Basmul Prințesei Repede-Repede de Emil Brumaru și Veronica D. Niculescu este printre foarte puținele cărți pe care le-am terminat de citit, deși nu mi-au plăcut. Îmi pare foarte rău că mi-am sacrificat timpul pentru această carte. Din punct de vedere al genului, se situează undeva între o carte erotică și un basm, ceea ce mie mi-a dat senzația de infantilism. Sper să nu supăr pe nimeni, însă mie nu mi-a transmis nimic acest așa-zis basm pentru adulți.

7.Prima carte care te-a făcut să plângi.

David Copperfield de Charles Dickens m-a făcut să plâng, pentru că am simțit că rezonez în anumite privințe cu protagonistul. Nu pot spune că am plâns în hohote, dar dacă mai ai o fărâmă de umanitate în tine, nu are cum să nu îți smulgă o lacrimă scena în care domnul Murdstone, tatăl vitreg al lui David, îl bate pe băiat fără motive întemeiate și fără pic de milă.

8.Prima carte pe care ai cumpărat-o.

Prima carte pe care am cumpărat-o a fost Mistere venețiene de Kathryn Walker.

9.Prima carte pe care ai primit-o cadou

Primele două cărți de care îmi pot aduce aminte cu certitudine, le-am primit la sfârșitul clasei I. Acestea erau Amintiri din copilărie de Ion Creangă și Din lumea celor care nu cuvântă de Emil Gârleanu.

10.Pe cine etichetezi să facă tag-ul mai departe?

Etichetez pe oricine dorește să răspundă la cerințele acestui tag. Nu uitați să-mi lăsați un comentariu sau un link mai jos spre blogul sau videoclipul vostru pentru că sunt curioasă să citesc răspunsurile voastre.

Review: Aucassin and Nicolette translated by Francis William Bourdillon vs. Andrew Lang

Title: Aucassin and Nicolette

Original Title: Aucassin et Nicolette

Author: Anonymous

Translated by Francis William Bourdillon / Andrew Lang

Genre: Cantafable, Humour, Satire, Parody

Year of Publication of this Edition: 2011 / 2013

Published by Kegan Paul, Trench, Trübner & Co. LTD / Delphi Classics

Rating: 3/5 stars

I’ve been thinking for a long time about writing a review about a tale I accidentally found on Amazon. Thus, I want to share with you some information and interpretations regarding this French medieval story most of you probably haven’t heard of.

Aucassin and Nicolette is an anonymous Old French chantefable (creation comprising prose and verse), probably from the 12th or 13th century; its only remaining source is a manuscript kept in the National Library of France, in Paris. The story fascinated authors such as Andrew Lang and Francis William Bourdillon, who translated the chantefable in English. I read both translations and I found them very good and similar, but I prefer Lang’s version because it’s more melodious and it sounds a little more old-fashioned than the other one. However, in this review, I will quote and use some of Bourdillon’s explanations from the preface of his edition and a few critical ideas from the Dictionary of the Middle Ages.

Bourdillon thinks that sometimes we need to leave modern complicated novels behind and turn to old and simple tales, which we may find “more moving, more tender, even more real, than all the laboured realism of these photographic days.” (Loc. 10) He compares Aucassin and Nicolette with Romeo and Juliet, Cupid and Psyche and other classic romances, but the things that make this Old French chantefable stand out are the “perpetual touches of actual life, and words that raise pictures (…)” (Loc.12). The translator speculates that the plot is not original because the particular form of this tale pre-exists in the Arabian or Moorish culture. Thus, Bourdillon suggests that the story probably comes from Spain, the place where two religions and mentalities met. To be more exact, the plot doesn’t seem to take place in Provence, where Old French literature flourished, but in Spain. The British poet argues that Carthage doesn’t refer to the Tunisian city, but to Cartagena (a port in South-East Spain), Valence is not the city situated on the Rhône River, but Valencia and the fictional name Torelore – the place where Aucassin and Nicolette shipwrecked – could be Torello.

That being said, let’s take a look at our protagonists. Aucassin is Count Garin or Warren of Beaucaire’s son, who should fight against Count Bulgarius or Bougars of Valence, his father’s enemy. However, the lad refuses to become a knight and save the besieged city because he has fallen in love with Nicolette, a christened Saracen girl, who was taken from Carthage as a slave and brought up in a culture different from her own. Unlike the other knights, Aucassin doesn’t care too much about duty or glory; he is constantly daydreaming about his sweetheart and laments when the two lovers are separated from each other by their parents.

A thing I haven’t expected to read in a 13th-century tale is the young man’s ideas about religion which are very modern for that time if you ask me. During an argument with the Viscount, Nicolette’s ‘father in God’, Aucassin says that he would rather go to hell than to heaven because in hell he would find all the great knights, courteous ladies, lovers, artists, princes and all the riches of the world. Well, you have to admit that he is certainly not your typical medieval Christian! Actually, if you look carefully at his name, Aucassin sounds pretty Moorish, unlike his sweetheart’s Christian name. Bourdillion writes that Aucassin could be related to the 11th century King of Cordova, Alcazin, whose name was turned into French.

Now let’s turn our attention to the relationship between the young man and the beautiful maiden. If Aucassin doesn’t like to fight against his father’s enemies, maybe he is better at fighting for his love interest, right? Unfortunately, he is more of a philosopher than a man of action, though you might expect more motivation in this case. Even though he goes to Nicolette’s house, fights and captures the Count of Valence just for the covenant’s sake or looks for his beloved into the forest, the young lady is the one n charge of their relationship. For example, she runs away from home in order to save herself from Count Beaucaire’s rage and determination to kill her. And, in order to return to her lover’s land, she dresses up as a troubadour. No damsel in distress has the courage and wit to do such a thing; at least I haven’t read of such women in medieval literature. It is true that Nicolette has sugary soliloquies like her lover and the narrator praises her beauty excessively, which matches perfectly the medieval female ideal – the blonde-haired, blue-eyed woman with a light complexion and small, delicate hands.

The unusual twists and unspecific elements found in this story made critics see this tale as a parody of the epic, romance and saint’s life. Actually, this chantefable satirises many Old French genres, such as amor de lonh or distant love; here, the maiden is the one who searches her lover, not vice versa. Karl Uitti writes in the Dictionary of the Middle Ages that Aucassin and Nicolette combines elements from various Old French genres, such as ‘chanson de geste’, ‘lyric poems’ and ‘courtly novels’. He states that the term ‘chantefable’ appeared for the first time in the last line of this tale: “No cantefable prent fin”.

Some situations, such as the pregnant king in childbed and the rival armies, who fight against each other with baked apples, eggs and cheese projectiles, are truly hilarious scenes that reminded Lang of Rabelais’ grotesque humour. In real life, people fought in wars over food, not with food. If Aucassin and Nicolette’s romance was not enough to exemplify gender role reversals, the author threw in another one: the king lays in childbed and the queen is at war with the royal army. However, if we leave behind the comic aspects of the scene, we could follow Bourdillon’s interpretation of this strange behaviour. According to his research, in many cultures, there was a custom named Couvade, in which the father mimicked labour pains to sympathise with the mother and to protect her and the newborn against evil spirits. As a matter of fact, Strabo took notes of this ritual in his writings too.

In short, everything seems to be upside down in Aucassin and Nicolette, from the protagonist’s antiheroic character, the lady’s determination to be with him, their “against the grain” relationship, to the bizarre and funny situations they encounter.

 

Recenzie: Prometeu înlănțuit de Eschil

Titlu: Prometeu înlănțuit

Titlu original: Προμηθεὺς Δεσμώτης

Autor: Eschil

Traducător: E. D. A. Morshead

Gen. Tragedie

Anul apariției acestei ediții: 2012

Public Domain Books

Operă inclusă în Four Plays pf Aeschylus

Rating: 4/5 stele

Prometeu înlănțuit (Προμηθεὺς Δεσμώτης) este considerată superioară tragediilor eschiliene anterioare, deoarece personajele sunt mai bine conturate, acțiunea este mai complexă, iar efectele scenice sunt de-a dreptul inovatoare pentru perioada în care a trăit tragedianul grec. În caz că nu știați, Eschil a conceput o trilogie în jurul lui Prometeu, însă doar piesa Prometeu înlănțuit s-a păstrat.

Așa cum poate vă mai amintiți din Legendele Olimpului, Prometeu este acel titan care a creat primii oameni după chipul și asemănarea zeilor, iar Zeița Atena le-a dăruit rațiunea. Însă Zeus nu a fost încântat de micile ființe, așa că i-a obligat pe oameni să i se supună și să îl slăvească necontenit. El le-a impus o serie de reguli și îndatoriri ca serbările închinate olimpienilor, construirea de temple și jertfe de toate felurile.

Milos din fire, Prometeu le-a dăruit oamenilor focul, pentru ca aceștia să aibă o viață mai ușoară, în pofida împotrivirii lui Zeus, care se temea de o eventuală răscoală sau detronare, așa cum s-a întâmplat în cazul predecesorilor săi, Uranus și Cronos. Acest sacrilegiu l-a costat aspru pe Prometeu, care a fost legat de o stâncă, pe Muntele Elbrus, aflat, așa cum se spune, la marginea lumii și a trebuit să suporte numeroasele torturi din partea lui Zeus timp de mii de ani.

Tragedia lui Eschil se deschide cu încătușarea lui Prometeu, acțiune la care participă zeul făurar Hefaistos și doi uriași nebiruiți: Forța și Violența. Deși uriașii sunt mânioși pe Prometeu, Hefaistos îl leagă pe titan doar pentru a îndeplini ordinul lui Zeus. Hefaistos îl admiră și ține la Prometeu, dar nu dorește să-și înfurie atotputernicul părinte.

Cu toate furtunile, razele arzătoare de soare și chiar vulturul care îi ciugulește zi de zi ficatul, Prometeu nu lasă să i se vadă suferința. Ba mai mult, o poartă demn, deoarece iubirea sa pentru oameni este prea mare pentru a regreta furtul focului și încredințarea lui muritorilor. Prometeu este mândru și jură că nu se va lăsa intimidat de amenințările lui Zeus și nu îi va cere iertare atât timp cât va rămâne în lanțuri. Această îndrăzneală le îngrozește pe oceanide, care se tem de mânia tiranului din Olimp și de soarta titanului.

Prometeu este îndreptățit să se revolte și să îl ocărască pe Zeus, deoarece titanul l-a ajutat pe olimpian să îl răstoarne pe Cronos și i-a fost prieten până la apariția oamenilor. De fapt, Zeus este cel care ar trebui să își ceară iertare de la Prometeu pentru comportamentul său tiranic față de titan și față de oameni. În plus, Prometeu are și darul clarviziunii, prin care  titanul îi va divulga tinerei Io soarta care o așteaptă. Din neamul ei se va naște (Heracle) eliberatorul lui Prometeu și cel care îl va detrona pe Tata Zeus, așa cum cere blestemul lui Cronos.

De ce este încă relevantă tragedia Prometeu înlănțuit? Prometeu este poate printre primii indivizi care se revoltă împotriva unui tiran sau chiar împotriva unui sistem tiranic, nerenunțând la principiile sale și la dragostea pentru ființele pe care le-a creat. Mai mult, voința sa de a face față tuturor chinurilor și iubirea sa de neclintit pentru oameni, îl fac o figură aproape cristică sau un simbol pentru „principiul civilizator al omeniei” (p. 15) așa cum îl numește Ovidiu Drîmba pe Prometeu în  Istoria teatrului universal. Iar din punct de vedere cultural, Mitul lui Prometeu, creatorul vizionar și „geniul binefăcător al omenirii” (p. 16) a inspirat numeroși filosofi, artiști și scriitori clasici și moderni, dintre care o voi aminti pe Mary Shelley cu al ei roman Frankenstein, iar poetul englez Percy Bysshe Shelley a încercat să umple vidul lăsat de cele două piese pierdute ale trilogiei scriind drama Prometeu descătușat (Prometheus Unbound).

Review: Enchanted by K.K. Allen

Book 1 of The Summer Solstice

 

Title: Enchanted

Author: K.K. Allen

Genre: Contemporary, Fantasy, Young Adult

First Published in 2014

Self-Published

Series: The Summer Solstice

Rating: 5/5 stars

Note: I purchased this book as a freebie. However, this aspect didn’t influence the review I wrote or the rating I gave this book.  In this review, you will find only my honest thoughts and opinions about the book I’ve read!

I don’t know about you, but one of my favourite themes is family secrets and boy what a life-changing secret the protagonist is about to discover in the book I’m going to review today! Enchanted is the first instalment in K.K. Allen’s Young Adult Contemporary Fantasy trilogy entitled The Summer Solstice. In this novel, we follow Katrina Summer’s story, a teenage girl who is unaware of the special bloodline she comes from for almost sixteen years. After her mother’s unexpected death, Kat moves to Apollo Beach, Florida, to live with her estranged grandmother Rose, she has never met before, a respectable yet mysterious lady, who acts cold towards her at first, but things will change as they get accustomed to each other. As Kat’s sixteenth birthday approaches, she experiences strange visions and vivid nightmares whose hidden messages she’s unable to grasp.

At first, Katrina is an insecure teenager and she feels a little awkward in the wealthy neighbourhood she moves in because she used to live a modest life in a bubble her overprotective mother built for her in order to hide the truth from her. Kat was also in foster care for a while and she went to public school, but she was laughed at and considered a weirdo. As time goes by in Apollo Beach, Kat befriends Alec Stone, the cute boy next door who helps her adapt to her new life, but she can’t tell him anything about her visions or her secret powers because it would reveal the true identity of the inhabitants of the community. Encouraged by Rose and her friend Charlotte, Kat learns about the family history of The Summers and she’s trained to control her powers. Of course, like any teenager, Kat makes some mistakes that almost cost her life and her visions and nightmares gradually come to fruition like horrible prophecies or trials she must go through in order to show her ability to right the wrong and to become a better person. Kat will also meet a lot of outlandish people through her wealthy grandmother, who is an important figure in the community and most people admire her for her involvement in keeping the town healthy and safe. Kat basically enters into a period of transition from the quiet and uneventful life she has lived with her mother, to the one that leads to her life-purpose: “there is a circle of life before you and it all begins on the day of your sixteenth birthday.” (Loc. 999)

I know that this review is a bit vague, but you need to discover the book at your own pace and I assure you that you won’t regret a single second that you have read it. However, all I can say is that reading about the stories and legends Grandma Rose told Katrina gave me chills down my spine. To a certain point, I felt confused and my head was full of information which is actually a good thing because I felt that the author did her research well. Though Kat considers her grandmother to be a bit insane when the woman talks about the special powers her granddaughter has inherited from her ancestors, in the end, all makes sense and the only thing Kat has to do is learn to master elemental magic and accept her new identity.

The writing is beautiful, visual and full of colour while the story is suspenseful and a real page-turner that doesn’t let you put the book or your reading device down. The characters are well fleshed out, the situations are realistic with the exception of the visions and nightmares that torment Kat, which make your heart skip a beat; Kat and Alec’s relationship is sweet (not excessive like in other books) and you root for them and, you cannot help yourself but love Grandma Rose even when she is stern with Kat. Charlotte is also a lovable character, even more than Rose, because of her kind and affectionate nature that makes me think she is a mother figure to Kat.

In short, the experience I had with his book was amazing and besides a few editing slips, I don’t have anything bad to say about it. The parts about magic and the stories about The Summers’ family history and Kat’s ancestors are truly fascinating and I had to pause for a minute or two to take it all in. The descriptions of Apollo Beach and Tampa Bay were so vivid that I was transported there through K.K. Allen’s writing. I highly recommend this young adult contemporary fantasy novel to anyone who loves elemental magic, myths and family secrets. There are still some unanswered questions and some fresh ones at the end of this first instalment, but there are two more books to satisfy one’s curiosity. I would really like to pick them up somewhere in the near future.

Recenzie: Zeii de Alexandru Mitru

Vol. 1 din Legendele Olimpului

 

Titlu: Zeii

Autor: Alexandru Mitru

Prefața de Nicolae I. Barbu

Ilustrator: C. Condacci

Gen: Mitologie Legende, , Povestiri

Anul apariției: 1960

Editura Tineretului

Colecția: Legendele Olimpului

Rating: 5/5 stele

La fel ca Poveștile Fraților Grimm, Legendele Olimpului (Alexandru Mitru) trezesc în noi, cei a căror copilărie nu a fost schimbată de Internet sau aparate inteligente, amintiri despre primii ani în care am deschis porțile cunoașterii și am fost vrăjiți de marea literatură a lumii. Totul are un început și, deși am aflat că de mică îmi plăcea poezia, una dintre cele mai clare amintiri despre literatură este legată de cartea pe care o voi prezenta aici și într-o altă recenzie, în care mă voi ocupa de cel de-al doilea volum.

Legendele Olimpului este o colecție de mituri despre Zeii și Eroii Vechii Grecii, care au inspirat poemele, piesele dramatice și creațiile în proză ale autorilor antici (Homer, Hesiod, Ovidiu, Vergiliu, Eschil, Sofocle), renascentiști (Dante), romantici (Keats, Byron, Goethe), cât și pe postmodernii care întorc miturile cu susul în jos. Miturile, citite în lanț sau fiecare în parte, încep în mod firesc cu haosul primordial, din care au apărut Zeii Uranus (Cerul) și Ghea (Pământul), iar de aici încolo va avea loc treptat faimoasa teogonia, nume pe care îl poartă și binecunoscutul poem al lui Hesiod, pe care l-a consultat și autorul acestei cărți. Mai mult, din prefața scrisă de Prof. Nicolae I. Barbu, aflăm că Alexandru Mitru a realizat o adevărată selecție a miturilor care prezentau variațiuni în funcție de perioada și de regiunea în care au apărut. Astfel, scriitorul le-a studiat comparativ – inclusiv variantele moderne – pentru a împăca versiunile contradictorii referitoare la fiecare zeu.

Nu are sens să povestesc legendele, pentru că sunt sigură că le știți, însă cert este că zeii, nu doar cei greci, alcătuiesc o mare familie, în care setea de putere, invidia, răutatea și răzbunarea de orice fel sunt la ele acasă. Și ce dacă Zeul Cronos (Timpul) și-a detronat tatăl, pe Uranus? Fiul său, Zeus, îl va face să simtă pe propria piele cum este să pierzi frâiele puterii. Iar Zeus, la rândul lui, se va teme de o eventuală revoltă împotriva sa: „ (…) în legendele Olimpului se reflectau realități sociale și politice de pe vremea cînd trăiau autorii miturilor. De pildă, Zeus trona în Olimp așa cum la Tirint și Micena (…) stăpâneau putermicii basilei, șefi de triburi” (p. 8).

Dacă zeii sunt iuți la mânie, plini de ură și neîndurători, asta nu înseamnă că zeițele sunt mai prejos. Nici vorbă, ele sunt foarte vanitoase, invidioase pe pământencele mai frumoase sau mai iscusite decât ele. Deși soții lor infideli ar fi trebuit să plătească pentru renumitul obicei grecesc (așa numea un ghid grec plăcerile carnale ale lui Zeus, Poseidon ș. a.), zeițele pedepseau nimfele sau pământencele care cădeau în plasa zeilor transformați în fel de fel de forme pentru a-și ademeni prada. Astfel de pasiuni extraconjugale vor da naștere unor zei importanți ca Atena, Hermes, Dionisos, semizei, eroi și regi ai cetăților grecești (Heracle, Ahile, Perseu, Minos etc.).

În ceea ce privește oamenii, ei erau obligați să se supună multitudinii de zeități din Panteonul grecesc, să le construiască temple, să săvârșească ritualurile corecte, așa cum au fost lăsate de către zei, și să nu îi înfrunte în niciun fel. În caz contrar, zeii (jigniți de trufia anumitor muritori) îi pedepseau crunt, omorându-i, transformându-i în animale și plante, lăsându-le îmsă rațiunea pentru a fi conștienți de suferința lor, sau îi sileau la munci grele fără nicio finalitate (așa cum este cazul lui Sisif). Un alt fapt ciudat era acela că oamenii nu aveau voie să se îndrăgostească de zei, însă situația inversă nu trebuia doar acceptată, ci trebuia percepută ca o adevărată onoare – mentalitate care îmi aduce aminte de desfrânații regi din istorie care aveau foarte multe iubite, aduse adesea cu forța în dormitorul regal.

Deși templele stau drept mărturie a existenței zeilor, nu pot să nu reflectez la imaginarul vechilor greci, prin care fenomene ale naturii, plante, animale și locuri sacre sau profane din Grecia, și nu numai, sunt îmbrăcate într-o narațiune cu elemente miraculoase, care au influențat basmele de mai târziu. Gândiți-vă măcar la basmele noastre cu balauri, uriași și eroii care îi doboară.

Interview with Author Devika Fernando

Note: This post was written in collaboration with my friend Elena from eLitere.ro

Social Media is an amazing tool to promote your business, book, art project or blog if you know where to look and how to use it. We’ve come to meet even more amazing people, and discover books or films that made us happy or broke our hearts. We bring you a new interview today, with a lady whose name was mentioned before on eLitere and on Alina’s Bookish Hideout: Devika Fernando. She is the author of  contemporary romance and paranormal books such as When I See Your Face: A Second Chance at Love, Kaleidoscope of Hopes: A Second Chance Workplace Romance and the book series Fire Trilogy (Elemental Paranormal Romance), Romance Round The World and Forbidden, a romantic thriller series written in collaboration with American author Mike Wells, writer of Lust, Money & Murder series.

When was your passion for writing born?

Devika: When I was seven years old. I was always being read to and reading books, and I really wanted my own story too. It was a very short, short story. The real passion for writing arose during my teenage years, though it was mostly poems in English and novel ideas (just a few chapters here and there) in German. In 2013 I decided to really make my dream come true and become a romance novelist.

What inspires you the most?

Devika: I react very powerfully to pictures like fantasy art, romantic photos or even places that I can imagine as the setting for a novel. Sometimes new items or a book I read might spark an idea. Ultimately, I regard everything and everyone in life as an inspiration for writing.

How do you overcome writer’s block?

Devika: I don’t suffer from it. If I ever feel a little reluctant to write, I just push on and write anyway. Even if I might not be satisfied with what I’ve written, it’ll still have taken me a step further. If I get stuck, I sometimes switch to a different story or chapter or just read what I’ve written and fall back on track.

How has literature shaped the way you look at the world?

Devika: That is a wonderful question that I’ve never been asked before! I think it has made me observe more, and understand more, especially emotions and how they are sometimes hidden or unconsciously portrayed. And it has made me believe in love more because romance novels show that ultimately true love can overcome almost any obstacle.

“Artists instinctively want to reflect humanity, their own and each other’s, in all its intermittent virtue and vitality, frailty and fallibility”, said Tom Hiddleston in an interview some years ago. What are your thoughts on fandoms, on the way artists and their fans can interact nowadays?

Devika: It’s such a beautiful and meaningful quote, with which I heartily agree, being an artist myself. I think fandoms offer many benefits. They can bring people together, even if they might live on opposite sides of the globe or would otherwise never meet or talk, but are passionate about the same thing and will never run out of a topic to discuss. I’ve found three of my closest friends through a fandom. I also think being an ardent fan of someone or something brings out our creativity. It can give us strength to go on, things to look forward to, joy in hard times.

And with the internet, the possibilities seem endless. We have the chance to get to know a little more about the artist or even interact, and that in turn might make us understand and appreciate their work even more. Then there’s fanfiction. I know some people have very strong (negative) views about it, but I can’t see the harm in it. Some have discovered their inner writer through it or practice and end up writing wonderful books or even opening the door to success.

The only thing that makes me a bit weary of fandom is the ‘fanatic’ aspect. With the internet, some fans have started stalking artists or posting inappropriate stuff and totally ignoring privacy.

What would you say to those who are just discovering your novels? Why should they read your stories?

Devika: Another good question, thanks! I’ll give them three reasons: firstly, my characters don’t just fall in lust, kiss after the first page, and enjoy romps between the sheets, but really fall in love with each other. Secondly, I try to explore exotic settings in my novels that add to the fascination. For example, you can take a virtual trip to Sri Lanka in my multicultural romance novel Saved in Sri Lanka and you’ll find out a lot about Iceland in my upcoming paranormal romance novels Dancing with Fire and Living with Fire. Thirdly, there is always an aspect of the heroine (and hero) not only finding love but also finding themselves and learning to love themselves.

You can follow Devika Fernando on Facebook, Twitter, Tumblr, Goodreads and Amazon.