Book unhaul de toamnă

După modelul Elenei, postez și eu primul meu book unhaul (sau ce cărți vreau să scot din biblioteca mea). La fel ca orice cititor împătimit, sufăr de problema spațiului, iar în ultimul timp, îmi este din ce în ce mai greu să găsesc suficient loc pentru cărțile noi, pe care le achiziționez. Din această cauză m-am gândit să mai fac puțină curățenie și să pun deoparte cărțile în stare bună, care, cel mai probabil, vor fii premiile viitoarelor concursuri de pe blog.

Nu voi vorbi foarte mult despre aceste cărți, pentru că am citit doar una dintre ele, iar pe celelalte nici nu am avut curiozitatea sau imboldul să le deschid; nu pentru că ar fi cărți rele, ci pur și simplu sunt alte titluri care mă atrag mai mult. În afară de două volume, pe care știu cum le-am primit, restul stau de atât de mult timp în bibliotecă, încât nu mai știu cum au ajuns acolo. Unele sunt cărți scrise de autori români precum Mircea Cărtărescu, Aurora Liiceanu sau Dan Puric, iar vreo trei de către autori străini.

Cât privește celelalte două cărți, George the Orphan Crow and the Creatures of Blossom Valley scrisă de Helen Fox și Mai presus de timp de Jude Deveraux, știu cum au ajuns în posesia mea. Pe George l-am primit pentru recenzie de la autoare, însă nu mi-a plăcut foarte tare din cauza intrigii dezlânate care ajunge într-o zonă ciudățică, iar personajele sunt destul de slab conturate. Însă, sunt sigură că alte persoane își doresc să încerce această carte. Trebuie doar să vină momentul oportun pentru a-l lăsa pe George să zboare la noul său destinatar.

Mai presus de timp de Jude Deveraux a fost inițial cartea unei prietene de familie, care nu a mai citit-o, iar eu m-am oferit să salvez acest volum de la o sentință cruntă. Deși îmi place să citesc uneori romane de dragoste, în cazul acestei cărți, nici prezentarea de pe spate, nici formatul ei nu m-au îmbiat să o deschid și să explorez măcar câteva pagini din ea. Pot spune doar că nu este genul meu de romance. Totuși știu că anumite cititoare care mă urmăresc sunt amatoare de astfel de romane, așa că se vor bucura când vor vedea această carte ca premiu într-unul din concursurile viitoare.

Cam asta am avut de spus în această postare. Până data viitoare, citiți ceea ce vă place!

Câștigătorul pachetului de cărți mystery/thriller și literatură contemporană este…

Și iată că primul concurs de pe blogul meu a ajuns la final. A fost o experiență interesantă, pentru că mi-a făcut plăcere să vă citesc comentariile și să aflu care au fost cărțile voastre preferate din 2017. Înainte să aflați dacă ați câștigat sau nu pachetul de cărți, aș dori să vă mulțumim tuturor pentru participare. Dacă vă plac astfel de postări, fiți pe fază, pentru că vor mai fi concursuri asemănătoare pe blog în viitor.

Iar acum a venit momentul mult așteptat…

Imaginea mai mărită

Fericitul câștigător al pachetului de cărți mystery/thriller și literatură contemporană ales prin tragere la sorți este Ver Cristina. Felicitări! Vei primi coletul mult dorit prin curier după ce îmi vei trimite datele tale de contact.

 

 

Concurs: Câștigă un pachet de cărți mystery/thriller și literatură contemporană!

Dragilor, Elena de la eLitere.ro și cu mine am pus la cale o surpriză pentru voi. Această surpriză constă într-un concurs care începe azi, 1 noiembrie, și se va încheia luni, pe data de 6 noiembrie, ora 23: 59. Premiul pe care vrem să îl punem la bătaie este un pachet de cărți în română și engleză, aparținând în mare genurilor mystery/thriller și contemporan,  aflate într-o stare destul de bună. Cărțile vin din bibliotecile noastre personale, deci garantăm că am avut grijă de ele.

Lista cărților din acest pachet este:

Regulile concursului sunt următoarele:

  • Trebuie să aveți peste 18 ani pentru că aceste cărți sunt adresate cititorilor adulți
  • Să aveți reședința în România (ne dorim pe viitor să trimitem cărți și în afara țării, măcar în Republica Moldova)
  • Să aveți o adresă de e-mail validă

Ce aveți de făcut?

  • Să dați like sau să vă abonați la blogul meu pentru a afla cine a câștigat.
  • Scrieți un comentariu pe blog cu răspunsul la întrebarea: Care a fost cea mai bună carte pe care ați citit-o în 2017?
  • Și opțional, dați share acestei postări sau dați tag prietenilor interesați pe rețelele sociale pentru ca mai multă lume să afle de acest concurs.

Notă: Vom lua în considerare doar comentariile scrise pe blog la această postare, așa că nu le scrieți pe rețelele sociale!

Câștigătorul va fi extras la sorți prin Random.org, iar apoi va fi contactat printr-un e-mail pentru a ne comunica datele personale, adresa și numărul de telefon, pentru a fi contactat de curier. Câștigătorul va fi anunțat și printr-o postare separată pe blog, miercuri 8 noiembrie.

Dacă vor mai fi doritori și pentru alte concursuri ca acesta, vom reveni și cu alte surprize mai târziu. Așadar, așteptăm comentariile voastre pe blog până luni, 6 noiembrie, ora 23:59.

Mult succes!

Sondaj: Ce ați dori să mai vedeți pe blog?

Dragilor, blog-ul meu crește pe zi ce trece și începe din ce în ce mai mult să ia forma proiectului pe care l-am gândit în primele luni ale anului acesta și care nu ar fi ajuns în stadiul actual fără feedback-ul și acțiunile voastre (prieteni, cunoștințe și cititori pe care încă nu îi cunosc personal). Ținând cont că au trecut aproape opt luni de când am decis să mă aventurez în acest spațiu virtual numit blogosferă și în necunoscut – mai ales în partea tehnică, de care nu aș fi știut dacă nu mă apucam de blogging – m-am gândit să mai extind conținutul de pe blog, pentru că mi-aș dori să descoperiți și latura mea creativă, nu doar cea critică și analitică.

Astfel, mi-a venit ideea să postez aici unele dintre poeziile pe care le-am scris în timpul liceului și facultății. Nu sunt bijuterii literare, însă le-am scris cu suflet și emoție, așa că ar fi păcat să nu vi le fac și vouă cunoscute. Deși se spune că trebuie să-ți faci blog bazat pe o anumită nișă, nu cred că m-aș abate foarte tare de la ceea ce scriu aici de obicei, pentru că aceste poezii își au și ele locul lor în această mare umbrelă a literaturii și a cărților. Aș putea să-mi construiesc un site doar pentru creațiile mele, însă nu îmi surâde ideea de a jongla cu două blog-uri, cel puțin deocamdată.

Pe lângă poezii, am mai cochetat și cu proza, însă, spre deosebire de creațiile lirice care se scriu mai ușor, poveștile mele au nevoie de „reparații” majore, pentru că la momentul respectiv nu cunoșteam noțiunile de bază esențiale pentru un scriitor începător ca schița/outlining, pentru dezvoltarea personajelor sau exerciții creative de tipul writing prompts. Așa că,  trebuie să învăț anumite tehnici pentru a-mi revitaliza vechile idei și proiecte de care încă mă simt atașată. Chiar zilele trecute m-am uitat peste povestioarele mele din liceu și m-a cuprins nostalgia pentru acea perioadă când scriam mai regulat și cu mai multă disciplină decât acum, fără a-mi fi teamă că greșesc.

Și dacă tot sunt la acest subiect al scrisului, care necesită multă muncă și disciplină, mai am nevoie și de îndrumare. Ținând cont că la noi nu sunt cursuri de scriere creativă în cadrul facultăților de litere, așa cum este în străinătate, cel puțin eu n-am văzut până acum; mai trebuie să mă informez și să citesc cărți de specialitate, publicate de profesori și autori care au trecut prin toate etapele procesului de scriere, de publicare și de promovare și care își împart experiențele cu scriitorii aspiranți sau debutanți în această intimidantă industrie de carte. Dacă sunteți și voi interesați de acest subiect, sunt sigură că vă va plăcea să citiți articolele, pe care le voi posta despre acele cărți și cât de eficiente mi se vor părea. Nu este nimic bătut în cuie, pentru că fiecare cititor sau scriitor are experiențe diferite pentru fiecare proces, dar câte o recenzie orientativă poate face diferența între o carte care v-ar putea ajuta sau nu.

De când am realizat acele interviuri cu Adela și cu Devika, mi-am dorit să mai iau anumiți autori și bloggeri la întrebări pentru a-i cunoaște mai bine, pentru a afla câte ceva despre scrierile și proiectele lor sau care sunt cărțile lor preferate. Sunt sigură că și voi vă doriți să mai citiți astfel de articole, unde eu sunt un simplu moderator, iar vedeta este respectivul autor sau blogger care își spune povestea pe scurt și ne dă anumite sfaturi sau sugestii despre procesul de scriere sau cărțile care l-au inspirat să devină un cititor avid sau un scriitor pasionat de ceea ce face.

Pentru cei împătimiți de concursuri sau giveaways, îmi doresc foarte mult să vă dau niște cărți în dar, pentru a vă mulțumi pentru vizualizări, aprecieri și comentarii. Atât pot face și eu pentru voi deocamdată ca administrator al unui blog nou. Singura problemă este că deocamdată pot trimite cărți doar în țară, așa că, din păcate, cititorii cu reședința în străinătate vor fi dezavantajați. Însă, cu timpul, voi rezolva și această problemă.

Am mai observat că vă plac sndajele pe care le-am postat, dar și articolul despre cum recenzez o carte, mai am câteva sugestii pentru voi: liste de cărți  bazate pe anumite teme cu explicații (vezi 4 Cărți pe care vreau să le citesc în această toamnă), discuții livrești  pe anumite teme sau ce cărți mi-am mai achiziționat/ce intenționez să dau din bibliotecă adică book haul-uri sau unhaul-uri, dacă vă place mai mult terminologia de pe Booktube. Nu îmi cumpăr multe cărți des pentru că mă așteaptă suficiente în bibliotecă sau pe cloud, însă aș putea să postez câte unul, în caz că se adună mai multe volume interesante.

În final, aș dori să vă consult cu privire la toate sugestiile de mai sus. Eu oricum aș vrea să le implementez pe fiecare în parte, pe viitor, însă, vă rog să votați în sondajul de mai jos ce v-ar plăcea să mai vedeți pe blogul meu. Vreau totuși să mă orientez cu privire la preferințele voastre pentru că părerile voastre contează.

Sondaj: Ce ați dori să mai vedeți pe blog?

View Results

Loading ... Loading ...

Vă mulțumesc că ați citit acest articol și vă doresc lectură plăcută!

Intimidating TBR Tag

Today, I’m in the mood to answer a popular tag that everybody seems to take part in on Booktube. I enjoy watching those videos because I’m curious to find out what intimidating books people have in their TBR piles and if there are any titles I can recognize. Before I start, I must add that this tag was originally created by Lindsey Ray.

1.What book have you been unable to finish?

One of the books I haven’t been able to finish is A Portrait of the Artist as a Young Man by James Joyce. I tried to read it when I was a senior in college, but it was so painstakingly slow and uninteresting that I couldn’t read more than a few chapters. However, I still want to give it another try in the future because people praised James Joyce for a reason and I might have missed the point the first time I read the book.

2.What book have you yet to read because you just haven’t had the time?

Anna Karenina by Leo Tolstoy is a huge book with many characters and plotlines, which would take a while to read and to fully digest.

3.What book have you yet to read because it’s a sequel?

I’m somewhat interested in reading a book entitled When a Scot Ties the Knot by Tessa Dare, which is a Regency Romance that was read and recommended by Sasha from abookutopia, and I found the premise very cute and romantic… so why not? The problem is that the book is the third in the Castles Ever After trilogy and I have to read the other two books before this one since they share the same setting and they embrace the theme of finding love and happiness. I enjoy reading different genres, but picking up a Romance every now and then is a heart-warming experience.

4.What book have you yet to read because it’s brand new?

Facets of Love created by Effrosyni Moschoudi is technically a new book or short story collection, but it’s not published anywhere aside from the author’s website.

5.What book have you yet to read because you read a book by the same author and didn’t enjoy it?

Don’t hate me, but I couldn’t get into Virginia Woolf’s To the Lighthouse and I still feel frustrated about it because the novel is very interesting, but it takes a lot of time to understand it. I felt very dumb when I read it because the plot was moving very slowly, there were many characters and the stream of consciousness confused my brain – at some point I didn’t know whose point of view was there and the one-page-long never-ending-sentences made my head spin. I would also like to read A Room of One’s Own or Woolf’s short stories, but I’m not sure if my mind is fully prepared for such a big challenge.

6.What book have you yet to read because you’re just not in the mood for it?

I want to read George Orwell’s Nineteen Eighty-Four because it’s an iconic dystopian novel everybody should read once in their lives. However, I never seem to be in the mood for it.

7.What book have you yet to read because it’s humongous?

Anything by Alexander Dumas, from The Count of Monte Cristo to The Three Musketeers will do.

8.What book have you yet to read because it was a cover buy that turned out to have poor reviews?

I rarely buy books just because they have pretty covers. I haven’t done this in a long while because reading the blurb or the first chapter is as important as the cover of a book.

9.What is the most intimidating book in your TBR pile?

Though it is not as big as The Count of Monte Cristo or Anna Karenina, Little Women by Louisa May Alcott is still a thick book, which requires a bit of commitment to read it and someday I will manage to experience it. I adored Jo in the movie and the fact that she becomes a writer in a time period when women weren’t allowed to write or they were writing under male pseudonyms, as the Bronte Sisters did in England, fascinates me.

10.Who do you tag?

Anyone who wants to do this tag can join in and leave their answers in the comments section.

Cum recenzez o carte?

Cam cu două săptămâni în urmă, Victor, un membru al grupului Goodreads România m-a invitat să particip la discuția deschisă de un alt utilizator al platformei despre cum se scrie o recenzie, care să-l determine pe potențialul cititor să-și dorească să pună mâna cât mai repede pe respectiva carte. Am citit postarea lu Gabriel sub formă de îndrumar și am regăsit anumite aspecte de care m-am lovit și eu, atât în calitate de cititor, cât și de reviewer, pentru că nimeni nu se naște învățat, nu-i așa?

Mai jos, voi scrie pe scurt cum decurge procesul meu de scriere al unei recenzii și voi enumera elementele cele mai importante care alcătuiesc o recenzie concisă și argumentată cu explicațiile necesare. Nu este un plan bătut în cuie, însă încerc să nu mă abat de la el pe cât posibil. Dacă fiecare carte este diferită ca gen și poveste (cel puțin în teorie), atunci și recenzia se pliază atât pe experiența lecturii cât și pe regulile genului respectiv. De exemplu, nu poți da foarte multe detalii dintr-o carte thriller sau din continuările seriilor, din motive lesne de înțeles. Mai este și factorul subiectiv despre care scrie și Gabriel, însă oricât de obiectiv ai vrea să fii, nu ai cum să te detașezi de propriile tale opinii și trăiri, pe care ți le-a provocat o anumită întâmplare sau un personaj prin acțiunile sale cumpănite sau nu.

Procesul de scriere al unei recenzii:

  • Procesul de scriere al unei recenzii începe cu notițele (care includ teme, personaje, evenimente, scriitură, greșeli gramaticale, citate, impresiile mele, etc) pe care le aștern într-un document în timpul lecturii și uneori acele însemnări devin un mic rezumat pentru că unele detalii se mai uită cu timpul și nu vreau să recitesc porțiuni întregi dint-o carte atunci când pregătesc recenzia pentru publicare.
  • După ce corectez, adaug/scot idei,  le mut dintr-o parte în alta și leg frazele în paragrafe pentru a avea sens, am în fața ochilor primul draft pe care îl mai recitesc, corectez și editez de câteva ori pentru a ajunge la un rezultat cât mai mulțumitor. Desigur, uneori îmi mai scapă câte o greșală, însă încerc să o remediez repede, chiar și după publicare.
  • Apoi, după verificarea tuturor elementelor specifice (titlu, subtitlu, detaliile despre carte, nota de la început sau disclaimer-ul, corpul textul,  termenii și ideile îngroșate, link-urile cu trimitere la alte recenzii, poza, categoria și etichetele), urc recenzia pe blog și o distribui în mediul online după publicare.

Așa cum Toni Morrison ne sfătuiește să scriem cartea pe care ne-ar plăcea să o citim, eu mă străduiesc să scriu recenzia pe care aș vrea să o citesc și care m-ar influența în alegerea unei cărți. Deși scriu recenzii de aproape patru ani de zile, sunt conștientă că mai am multe de învățat, atât în modul cum se analizează o carte la prima lectură, cât și felul cum ar trebui să arate o recenzie scrisă de un reviewer profesionist, însă până atunci cam așa arată (în mare) scheletul recenziilor mele.

Ce conțin recenziile mele:

  • Titlul recenziei alcătuit din termenul „recenzie”, titlul cărții și numele autorului pentru o mai ușoară găsire a recenziei pe blog sau pe motoarele de căutare.
  • Subtitlul și/sau numele seriei din care face parte volumul respectiv și bineînțeles detaliul privind locul cărții în serie
  • Detalii despre carte care îl pot face pe cititor să devină interesat de ea sau să decidă dacă preferă să se uite la un alt articol.
  • Titlul cărții.
  • Titlul original dacă este vorba de o traducere dintr-o altă limbă.
  •   Subtitlul.
  • Numele scriitorului sau ale scriitorilor dacă este vorba de o colaborare sau o antologie.
  • Numele traducătorului/traducătorilor.
  • Genul și subgenurile cărții, fie că este vorba de ficțiune, poezie sau non-ficțiune.
  • Anul apariției adică anul în care a apărut cartea pentru prima dată, cu excepția lucrărilor foarte vechi unde nu se mai știe când au fost publicate.
  • Anul apariției ediției citite și recenzate pentru că unii cititori sunt interesați de acest detaliu și poate doresc să caute/cumpere acel volum.
  • Editura, în caz că nu este vorba de un scriitor independent care își publică singur cărțile sau cazul în care cărțile au ajuns în domeniul public.
  • Colecția sau seria din care face parte cartea respectivă.
  • Rating-ul inspirat de Goodreads, însă uneori lucrurile se găsesc în zona gri, așa că jumătăți de steluțe pot fi adăugate sau scoase.
  • În disclaimer sau nota de început informez cititorii despre felul cum am primit cartea (de la scriitot pentru o recenzie/ newsletter/editură sau gratuit prin intermediul reducerilor), însă aceste aspecte nu-mi influențează recenziile oneste. În cazul continuărilor din serii, cititorii sunt rugați să revină după ce au citit cartea dinaintea volumului recenzat pentru a nu le fi stricată lectura. Dacă o carte prezintă conținut sexual sau violent, o menționa tot aici în disclaimer pentru a-i avertiza pe cititorii minori sau sensibili pentru a evita recenzia.
  • Introducerea de obicei conține anumite generalități despre carte. Eu nu prea scriu date despre autori cu excepția clasicilor, deoarece interviurile cu scriitorii contemporani par a fi mai potrivite pentru astfel de informații. Eu obișnuiesc să sar peste datele despre autori atunci când citesc recenzii pe alte blog-uri pentru că mă interesează în primul rând conținutul cărții, iar apoi cine a scris-o. În cazul recenziilor mai scurte sau al continuărilor seriilor, generalitățile și prezentarea subiectului pot fi găsite în același paragraf.
  • Corpul recenziei:

 O scurtă prezentare a cărții fără a deveni un rezumat: protagonistul, locul acțiunii, perioada istorică și/sau contextul în care a fost scrisă cartea (atunci când este cazul) și premiza ori intriga poveștii.

Temele și motivele care ies în evidență.

– O scurtă analiză a personajelor principale folosind exeple, citate și argumente pentru a ilustra anumite trăsături de caracter ale personalității lor, scopuri, dorințe, frici, modul de a relaționa cu alte personaje, etc..

Câteva idei despre felul cum se prezintă cartea: intrigă, descriere, atmosferă, scriitură și felul în care această lume imaginară (în cazul ficțiunii) m-a prins în mrejele ei sau, din contră, m-a făcut să mă detașez. Folosesc citate și argumente pentru a-mi susține punctul de vedere.

– Părerea personală și/sau prezentarea unei scene preferate cu citate și argumente

  • Concluzia recenziei. Recomand sau nu cartea? Uneori mai atașez un link spre un alt articol care poate fi legat de recenzie prin temă, autor sau prin pura menționare a titlului, așa cum se întâmplă în cazul tag-urilor. Mai pot pune câte o întrebare cititorilor pentru a-i antrena în discuții.

Cam așa arată ghidul meu de scriere al unei recenzii. Aș fi vrut să scriu și despre ceea ce nu îmi place la unele recenzii pe care le-am citit, însă acest subiect poate reprezenta un material bun pentru un alt articol. Dacă aveți nevoie de un ghid creat de profesioniști pentru scrierea recenziilor sau dezvoltarea unui blog a unei comunități online, aruncați o privire și peste The Essential Book Blog, care m-a ajutat să înțeleg mai bine ce înseamnă să fii reviewer.

 

4 Cărți pe care vreau să le citesc în această toamnă

În loc de un book haul, așa cum am văzut pe alte blog-uri, am optat să scriu un scurt articol despre cărțile pe care vreau neapărat să le citesc în perioada următoare. Anul acesta am citit primele cărți ale unor serii care păreau interesante și volume primite pentru recenzie de la câțiva autori. Unele cărți au fost excelente, altele bune, iar câteva m-au dezamăgit. Acum, după ce am citit aproape toate cărțile primite, a venit timpul să întocmesc o mică listă de lecturi pentru această toamnă. Nu sunt noi apariții, însă mi s-a pus pata pe aceste patru cărți de ceva vreme și am așteptat cu mult entuziasm să le pot citi într-un final.

Mai jos voi menționa fiecare titlu, dar și motivul pentru care vreau să citesc volumele perspective.

*

Twentieth Century de Terry Deary, la fel ca restul seriei de cărți pentru copii Horrible Histories, relatează fapte și povestioare macabre sau scârboase din istorie, cu scopul de a-i distra și învăța pe copii istoria recentă sau îndepărtată a Angliei sau a lumii prin intermediul jocurilor și stilului plin de umor al autorului britanic. Deși aceste cărți se adresează cititorilor foarte tineri, eu ador această serie care mă amuză, mă relaxează și mă învață lucruri pe care nu le-am studiat niciodată la școală. Mă întreb ce lucruri noi voi afla despre fiecare decadă a secolului douăzeci?

 

The Mark of Zorro de  Johnston McCulley. După ce am frunzărit Zorro: Începe legenda de Isabel Allende, care m-a plictisit și dezamăgit deopotrivă, m-am gândit să citesc povestea originală a faimosului bandit din California. Dacă am început anul cu Zorro, firesc ar fi să îl termin tot cu el, nu-i așa?

Despre Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne am înțeles că este o carte sfâșietor de tristă despre cel de-al Doilea Război Mondial văzut prin ochii unui copil. Vă puteți închipui ceva mai dureros decât o astfel de perspectivă? Deși este o carte pentru copii, sunt sigură că povestea nu îi va lăsa indiferenți nici pe cititorii maturi. De când am citit trilogia The Lady of the Pier, tot mi-am dorit să mai citesc niște volume de ficțiune istorică, iar această carte mi-ar putea potoli setea de lectură în acest sens.

 

Munții înalți ai Portugaliei de Yann Martel se află printre cărțile menționate în sondajul postat cu ceva timp în urmă pe blog. Deși această carte nu prea a primit voturi, atât aici, cât și în versiunea veche a blog-ului, eu voi face o excepție de această dată și o voi alege înaintea Malalei pentru că îmi este dor de Lisabona, iar povestea mi-a trezit interesul în ultimul timp. Chiar sunt curioasă cum se vor lega toate misterele din această carte, a cărei acțiune are loc într-o țară care m-a fascinat prin frumusețea, istoria și muzica ei.

Deocamdată voi lăsa doar aceste cărți pe primele poziții ale listei mele de lecturi, deși sunt o sumedenie de alte titluri tentante, însă până le voi terima pe acestea, nu mă voi gândi mai departe.

Voi ce cărți ați citit din această listă? Cum vi s-au părut?

 

The Name Game Book Tag

Pentru postarea de astăzi m-am gândit să aleg un tag pe care l-am găsit mai de multă vreme online, atât pe unele blog-uri, cât și pe Booktube. Acest tag se numește The Name Game Book Tag și a fost creat de KimberleysBookNook. Tot ce trebuie să faceți este să atașați câte un titlu de carte citită sau achiziționată care să se potrivească fiecărei inițiale a numelor voastre. Ca să fiu sinceră, nu am fost sigură dacă voi găsi titluri potrivite pentru fiecare literă a numelor mele, însă, până la urmă, am izbutit să creez o listă cu cărți care înseamnă ceva pentru mine.

AAmor Intellectualis de Ion Vianu este o carte autobiografică presărată cu informații culturale și istorice, personalități ale culturii române interbelice și limbaj erudit care necesită multă atenție din partea cititorului. Sunt sigură că o voi înțelege mai bine cu cât voi înainta în vârstă. Am ales-o pentru că aceasta a fost a doua sau a treia carte căreia i-am scris o recenzie,

L La țigănci de Mircea Eliade este una dintre cărțile mele preferate scrise de acest  excepțional autor român. Stilul plin de suspans, paranormalul care contrastează cu banalitatea vieții de zi cu zi și episoadele pline de mister prin care trece Gavrilescu în casa țigăncilor, m-au făcut să ador această nuvelă încă din liceu.

IIubirea a spus de Jalaladin Rumi este primul volum de poezie mistică sufită pe care l-am citit și care m-a făcut să văd viața într-un mod diferit. De la această lectură încoace, Rumi a devenit poetul meu preferat.

NNotre-Dame de Paris de Victor Hugo nu mi-a plăcut la fel de mult ca musical-ul, însă a fost o lectură interesantă care m-a pus pe gânduri cu privire la religie, identitate, mentalitate, istorie etc. Îmi doresc să o recitesc pentru a-i scrie o recenzie detaliată.

AAucassin et Nicolette este o parodie care răstoarnă toate stereotipurile medievale, atât literare, cât și sociale. Deși nu este o capodoperă, este o cantafabulă amuzantă.

*

AAntigona de Sofocle alături de celelalte două piese de teatru din așa-zisa trilogie a familiei lui Oedip mi-au trezit dragostea pentru literatura antică. Citiți Antigona pentru a descoperi o femeie puternică pentru care datoria este mai presus de propria-i viață.

NThe Necklace of Goddess Athena de Effrosyni Moschoudi este un roman fantastic în care zeii coabitează cu oamenii de rând și le trimit semne pentru a-i ghida către adevăr. Phevos și Daphne sunt aruncați în Atena zilelor noastre pentru a descoperi anumite secrete de familie și pentru a regăsi colierul Zeiței Atena dăruit tatălui lor.

DDavid Copperfield de Charles Dickens este prima carte despre care am știut că îmi va plăcea chiar și înainte să o citesc. Dickens are talentul de a-ți zdrobi sufletul prin relatarea copilăriei triste a lui David și maturizarea sa treptată cu toate greutățile și micile bucurii care vin să îi modeleze personalitatea.

RThe Rocker Who Holds Me (The Rocker) de Terri Anne Browning este o poveste de dragoste contemporană plină de dramă, suferință, gelozie, dar și prietenie și dragoste cu o protagonistă care are grijă de cei patru membrii ai trupei Demon’s Wings atât ca  manager, cât și ca o soră, fiind recunoscătoare pentru că acești bărbați i-au salvat viața cu mulți ani în urmă. Cum va reuși Ember să-și facă sentimentele cunoscute față de Nik, solistul periculos de atrăgător al formației?

EEscape from Sudan (Lust, Money & Murder) de Mike Wells este, din punctul meu de vedere, cea mai bună carte a seriei Lust, Money & Murder. De ce? Pentru că te ține în tensiune de la început până la sfârșit, iar tu nu poți să-ți dezlipești ochii de pe pagini sperând că Elaine Brogan și celelalte personaje vor supraviețui atacurilor extremiștilor, vremii neprielnice și animalelor salbatice care le ies în cale. De când am descoperit această serie thriller de spionaj, nu o mai pot lăsa din mână; mai mult, a devenit o „plăcere vinovată” pentru mine.

EThe Ebb (The Lady of the Pier) de Effrosyni Moschoudi este prima carte din trilogia scriitoarei din Grecia menționate mai sus, unde două povești aparținând unor epoci istorice diferite se împletesc frumos într-o poveste de dragoste paranormală cu acțiunea atât în Insula Corfu, cât și în Brighton, Regatul Unit. De ce Sofia este vizitată în vis de o doamnă îmbrăcată în negru, care recită versuri pe ponton în fața valurilor întărâtate de furtună? Citiți și veți afla sau așteptați recenzia primei cărți.

AAmintiri din copilărie de Ion Creangă este una dintre cele mai frumoase cărți românești pentru copii care fascinează cititorii atât prin limbajul neaoș și savuros al autorului, cât și prin pățaniile lui Nică, pe care, din ce în ce mai puțini copii le înțeleg.


În încheiere, voi eticheta câțiva bloggeri și vloggeri, însă oricine este invitat să-și alcătuiască propria listă și/sau să posteze răspunsurile sau link-ul către blog-urile sau videoclipurile personale mai jos. Sunt curioasă să aflu ce ați ales. Așadar, etichetez următorii bibliofili: Elena de la eLitere.ro, Adela de la Vanilla Moon Books, Anca de la Anca și cărțile, Geo de la Just Reading My Books, Tyna și Oliviana de la Delicatese Literare și Robert de la Lectură și ceai.

 

Poll: Which of these series do you recommend?

Not long ago, I’ve posted a poll in which I asked my Romanian readers to vote for the next book I should read in the near future and I’ve noticed that the poll reached and engaged more people than any of my other posts. This really made me think a bit, so today I’m posting another poll with a different topic.

Now, I’m not very interested in reading the majority of popular series out there because I have a ton of books I want to pick up in my lifetime. Also, if a stand-alone or series is loved by a lot of people, chances are I won’t like it or I might find it meh. It happened many times before with some of the Indies and classics, so it wouldn’t be a surprise at all to find myself in a small minority of disappointed readers. I think that in most of the cases the story or the characters don’t click with me or it’s maybe the fact that I usually have high expectations of a book that everyone praises Moreover, I have a complicated relationship with YA books because I’m at an age when some aspects of a teenager’s life don’t impress me anymore.

Anyway, let’s return to the poll. So, I’ve picked up four popular series I’m interested in checking out and two modern classic series because I think that Harry Potter is pretty much a classic by now –  everyone has read it in their childhood, except for me…

So, if you want to help me decide which of the following series are worth my time, please don’t hesitate to vote your favourite books below and leave a comment with your thoughts on any of these series. In the case of clashing opinions, please be kind and respectful towards other readers! This poll allows you to chose multiple answers and it doesn’t have an expiration date, so you can vote anytime.

Which of these series do you recommend?

Which of these series do you recommend?

View Results

Loading ... Loading ...

The Reading Habits Tag

Image source and older post: eLitere.ro

Today’s post is a tag entitled The Reading Habits Tag created by The Book Jazz.  My friend Elena and I answered these questions very long ago, but on my blog, you will only find the answers I gave, while you can read about her choices and explore the other website afterwards if you’d like to do so. Without further ado, let’s get started!

1.Do you have a certain place at home for reading?

I love reading in bed, usually before bedtime. I’m pretty much a night owl, so at times, when the book is too interesting, I kind of forget to go to sleep until I cannot read anymore.

2.Bookmark or random piece of paper?

I definitely like bookmarks. Books from certain collections have a built-in bookmark for each volume and this is something very convenient for me because the chance of losing the bookmark is close to zero. I also like book apps and there I don’t have to worry about forgetting where I left off.

3.Can you just stop reading or do you have to stop after a chapter/ a certain amount of pages?

If the book is addictive, I would read it all day long, otherwise, I would be obsessed with it. But, if it’s necessary for me to stop, I would rather finish reading the current chapter or at least the paragraph.

4.Do you eat or drink while reading?

I don’t like eating or drinking while reading. These are very good pretexts to have a break, to regain energy, to clear my mind and to protect my eyes.

5.Multitasking: Music or TV while reading?

When I’m reading or learning, I need silence. I hate when loud or noisy neighbours distract me from my ‘intellectual activities’.

6.One book at a time or several at once?

 If I’m sucked in by the storyline, I cannot start reading another book.  If the book is not that great, I would try another, even if it is a poetry collection.

7.Reading at home or everywhere?

I can read anywhere as long as the place is not noisy. I’ve read in the car, at the beach and on the ferry and it was pretty cool.

8.Reading out loud or silently in your head?

I prefer reading silently, but when I have trouble concentrating or understanding something, I read it out loud. Sometimes I also burst into laughter while reading, if a scene is hilarious. It happened when I read Don Quixote.

9.Do you read ahead or even skip pages?

I never read ahead, it would spoil the experience, but I skip pages if things get too boring. I usually skip long descriptions because too many details don’t really interest me.

10.Breaking the spine or keeping it like new?

I like to keep my books new and I don’t like lending them to other people either. They usually don’t take care of the book as I do or they lose them and that is truly annoying.

11.Do you write in your books?

Whether they are books I have to read for class or for pleasure, I like to keep them clean. Instead, I like to write down passages on another sheet of paper. However, I love to highlight paragraphs and write notes in the ebooks I have on my tablet.

I tag anyone who wants to play along. Which are your choices? Leave a comment or link to your blog or video below! I’m always happy to discover what other people read.