Recenzie: Zorro de Isabel Allende

Începe legenda

 

Titlu: Zorro

Subtitlu: Începe legenda

Titlu original: El Zorro

Subtitlu original:Comienza la leyenda

Autor: Isabel Allende

Gen: Aventură, Ficțiune istorică, Realism magic

Anul apariției: 2005

Anul apariției acestei ediții: 2006

Editura Humanitas

Colecția: Seria de autor Isabel Allende

Traducător: Cornelia Rădulescu

Rating: 2/5 stele

Eroismul este o ocupație prost plătită, care adesea duce la un sfârșit prematur, de aceea atrage atâția fanatici și persoane cu o fascinație maladivă pentru moarte. Există foarte puțini eroi cu inimă romantică și sânge iute. S-o spunem de-a dreptul: ca Zorro nu e nimeni.

Sunt numeroși autori cunoscuți pe care vreau neapărat să-i citesc, însă contează foarte mult prima carte aleasă, fiindcă impresia pe care ți-o lasă poate avea un rol decisiv asupra lecturilor tale următoare. Mai exact, dacă primul roman nu ți-a plăcut, este posibil să nu mai fii tentat să citești altceva scris de același autor. Astfel, pentru că încă nu mă încumet să citesc faimosul roman Casa spiritelor, am preferat să aleg o altă carte a Isabelei Allende, și anume Zorro: Începe legenda (El Zorro: Comienza la leyenda), un roman de ficțiune istorică publicat la noi în 2006 la Editura Humanitas și tradus în limba română de Cornelia Rădulescu.

Deși nu se știe cu exactitate cine a fost adevăratul bandit care l-a inspirat pe Johnston McCulley să-i dea viață celebrului personaj în anul 1919, ceea ce contează este popularitatea acestui Robin Hood al Lumii Noi, care a apărut în mai multe filme, cărți și cultura pop. Romanul scriitoarei chiliene, Isabel Allende, este un fel de prequel sau o biografie fictivă a legendarului personaj dinaintea povestirilor lui McCulley și încearcă să pună personajul într-o nouă lumină… sau cel puțin asta presupun că a fost intenția autoarei. Aici, Diego de la Vega nu este un nobil spaniol pur ca în versiunea bine-cunoscută, ci un metis, rodul iubirii Căpitanului Alejandro de la Vega cu războinica indiană Toypurnia.

De la maică-sa moștenise culoarea ochilor și firea rebelă, iar de la taică-său, membrele lungi, trăsăturile cizelate, eleganța naturală și setea de cunoaștere. Iar de la amândoi, o îndrăzneală impulsivă, vecină cu nebunia; nu se știe însă de unde moștenise grația jucăușă (…)” (p. 72)

Ținând cont că este vorba de o biografie, mă așteptam să aflu informații despre primii ani de viață ai lui Diego, despre părinții săi, despre prietenul său Bernardo, care i-a fost ca un frate și tovarăș de joacă, etc. Era firesc să apară și elemente de ordin istoric și politic despre Spania colonialistă, indienii persecutați și umiliți, mentalitățile vremii, Inchiziție și legende ale populației native. Din păcate, am avut niște surprize neplăcute, care m-au făcut să detest această carte și m-au determinat să nu o pot termina.

Deși ideea de a citi o biografie, fie și fictivă, a lui Zorro părea seducătoare la început, stilul predominant descriptiv și distant a omorât încetul cu încetul tot entuziasmul și elanul meu de cititor curios. Am simțit un exces de zel în a descrie și a explica fiecare colțișor sau fapt istoric, de parcă cititorul a trăit până acum sub o piatră și nu a auzit în viața lui de colonialism sau de Inchiziție. Pe lângă acest info-dumping, narațiunea a fost foarte distantă, povestită și nu „arătată”, iar prin aceasta îmi părea că observ personajele de sus, ca dintr-un elicopter, fără a le distinge foarte bine. Deși Diego de la Vega ar fi trebuit să fie personajul principal al romanului, naratorul nu a focalizat camera pe el așa cum ar fi trebuit, pentru că era ocupat să sară și să zăbovească prea mult în „curțile” altor personaje.

Îmi pare foarte rău pentru această carte, pentru că, așa cum am scris și în introducere, este primul roman al Isabelei Allende pe care l-am citit, însă nu a fost o experiență livrescă prea plăcută. Traducerea în limba română a fost foarte bună, informațiile istorice aveau rolul lor, dar au fost folosite în exces, iar povestea ar fi avut potențial dacă narațiunea n-ar fi fost atât de demonstrativă, explicativă și povestită.

Review: When I See Your Face by Devika Fernando

A Second Chance At Love

 

Title: When I See Your Face

Subtitle: A Second Chance At Love

Author: Devika Fernando

Genre: Contemporary Romance

Year of Publication: 2014

Self-Published

Rating: 4/5 stars

 

I wrote in an older review that I’m pretty shy when it comes to contemporary literature, because I’m not very accustomed to its genres, styles and new trends; plus, I don’t always know what I’m getting into. However, after recently discovering a few Romanian and foreign book tubers and after creating my Goodreads and Twitter accounts, my interest and appetite for contemporary books began to grow. It’s more like a combination of curiosity and the need to know what’s new and good to read.

For today’s review, I’m going to talk about a romance novel entitled When I See Your Face: A Second Chance At Love written by Sri Lankan-born German author Devika Fernando, who sent me a link to the free Kindle Edition of her book, that also contains an unexpected bonus. She has also published other contemporary and paranormal romance books and series, which are very tempting for any book lover of these genres.

When I See Your Face: A Second Chance At Love follows the story of Cathy Nolan, the wife of real estate manager Mark Nolan. She runs away from home, in order to escape the beatings and suffering caused by her abusive husband. She flees to a quiet village, where she plans to begin a new life. However, Cathy panics and has a nervous breakdown when she encounters Michael Newland, a man who looks exactly like her husband. Talking about freaky coincidences, huh? The other man’s face brings back to life Cathy’s traumatic memories and fears regarding her husband through vivid nightmares.

Though Michael and Cathy’s first encounter is far from polite, because of her improper behaviour towards him, the man introduces her to his passion for gardening, his artworks, because he also enjoys painting, and he overall makes Cathy feel useful happy and free. Compare this to the times when she was forced by her husband to behave in a certain manner, to always dress elegantly, wear make-up and talk very little as if she were his puppet. Michael, on the other hand, will help Cathy figure out a way to fulfil her dream of opening her own business, baking and decorating cakes, and he will be her biggest supporter. Cathy feels attracted to Michael, but she doesn’t know if it’s okay to fall in love with someone whose face she feared so much in the past. Though Mark and Michael are almost identical, Cathy realises that the latter is less self-centred than the former, he is truly caring, honest, funny and he’s very attentive towards her — these are qualities that Cathy never found in Mark.

Though it’s a bit odd for someone to fall in love with a man physically identical with one’s abusive and controlling husband, I presume that Cathy’s attraction to Michael can be interpreted as her longing for a better version of Mark. Even if Michel boosts her confidence, Cathy is reluctant to tell him about her past. Giving into his love for her it will not be easy, because of her shadowy memories regarding her husband and the fear of making the same mistakes again. However, Michael wants Cathy to leave the past and her fears behind and start afresh because he also went through a bitter life experience before moving to this small village and before working as a gardener. What secret will be revealed?

In short, the story is light – more like a summer read – fast paced and a cocktail of emotions ranging from fear, pain, and vulnerability… to love. The characters are relatable because each of them has both a good and a bad side. It’s a story about love, pain and happiness… about the strength to leave the past behind and chase your dreams. Enjoy!

Recenzie: Mistere venețiene de Kathryn Walker

Titlu: Mistere venețiene

Titlu original: A Stopover in Venice

Author: Kathryn Walker

Gen: Contemporary Romance

Anul apariției: 2008

Anul apariției acestei ediții: 2009

Editura Tritonic

Colecția Cașmir

Traducător: Vâlvoiu Iulian

Rating: 5/5 stele


De obicei sunt destul de sceptică atunci când vine vorba de cărți nou apărute, deoarece nu poți fi niciodată sigur dacă romanul pe care l-ai cumpărat a meritat sau nu banii și timpul tău. Totuși, în multitudinea de cărți de duzină, poți găsi, întâmplător sau nu, și cărți bune. Nu neapărat valoroase, dar plăcute ochilor și minții.

În această categorie se încadrează romanul de debut al scriitoarei și actriței americane de Broadway Kathryn Walker, Mistere venețiene (A Stopover in Venice), apărut în 2009 la Editura Tritonic, care ne îmbarcă într-o călătorie plină de mister, artă, reflecții îndreptate spre trecut – fie că este vorba despre trecutul protagonistei sau cel istoric – dragoste și, nu în ultimul rând, măreția și splendoarea Veneției.

Cornelia Everett este o tânără actriță de origine americană, care și-a dedicat viața în totalitate soțului ei Anthony, un muzician egoist, irascibil, încăpățânat și ironic. În ciuda sacrificiului ei, Anthony este mai interesat de cariera lui, Cornelia fiind o prezență neglijabilă. Dându-și seama că viața lângă Anthony nu îi mai aduce nicio satisfacție, Nel își ia bagajul și hotărăște să coboare undeva lângă Veneția, pentru a petrece un timp singură cu gândurile ei, a se plimba și, în cele din urmă, a se bucura de viață. Amintirile protagonistei legate de primul soț, care a decedat, la căsnicia eșuată cu Anthony sau la cariera actoricească au caracter autobiografic. Autoarea a fost căsătorită de două ori: prima dată cu scriitorul și actorul Douglas Kenney, iar a doua oară cu cântărețul James Taylor – o căsnicie nefericită, precum în cazul Corneliei.

După ce salvează un câine din mâinile unor copii răutăcioși, Nel intră în casa Contesei Lucrezia da Isola, adevărata stăpână a micuțului Leo, unde o echipă de restauratori, în frunte cu Matteo Clemente, încearcă să deslușească misterul unei fresce renascentiste descoperite în podul vechii case. Cornelia se împrietenește cu Signora Lucrezia, o bătrânică simpatică și stilată; se apropie de Matteo și se oferă să participe la dezlegarea misterului.

Treptat, apar tot felul de specialiști în istorie și artă, care găsesc câte o piesă a puzzle-ului prin intermediul documentelor vremii sau al altor indicii, aflate în anumite locuri din Veneția. De exemplu, prin intermediul unei traducătoare, iese la suprafață jurnalul înduioșător al unei tinere de 16 ani, care își relatează viața – alături de mama vitregă, tatăl și de frații ei – dar și povestea de dragoste dintre ea și pictorul Giorgione (Zorzi), care ticluia și versuri și cânta la lăută ca un adevărat Orfeu. Clara, acesta fiind numele fetei, este și ea talentată la pictură, astfel fratele ei Vicenzo o duce la atelierul lui Giorgione, care o apreciază de prima dată când o vede. Ne este povestit cu multă încântare episodul în care faimosul pictor o imortalizează pe tânără într-un portret, eveniment urmat de apogeul iubirii lor. Totuși, uneori lucrurile nu merg bine până la capăt; astfel, la Veneția izbucnește o epidemie de ciumă, iar Clara trebuie să rămână la o mănăstire de măicuțe, alături de alte tinere ce proveneau din pătura nobilimii. Din păcate, Giorgione este obligat să își continue proiectele artistice (dar și idila cu o prostituată pe nume Cecilia); pictorul moare cu câteva luni înainte de nașterea fiului său.

Dar acum să ne întoarcem la Nel, care începe puțin câte puțin să se descopere, să reflecteze la trecut, prezent și viitor, să își regăsească identitatea, să se îndrăgostească de Matteo și să își dea seama ce își dorește cu adevărat. Chiar dacă romanul are un final deschis, este lesne de înțeles din desfășurarea acțiunii, că protagonista își va urma inima și va alege să fie fericită.

Voi încheia prezentarea acestei cărți, recomandând-o celor îndrăgostiți de Veneția, fie că ați fost acolo sau nu, dar și celor care vor să o descopere. Kathryn Walker crează o atmosferă misterioasă și impresionantă, demnă de La Serenissima. Sunt inserate informații despre artă, istorie, tarot, care însă nu sunt atât de numeroase încât să plictisească cititorul. Romanul este echilibrat, nimic nu e prea mult sau prea puțin, personajele sunt plăcute, iar misterul frescei nu îți dă voie să lași cartea din mână. Personal, am avut senzația că mă plimb pe toate străduțele înguste, pe podețele de deasupra canalelor sau prin Piața San Marco alături de Nel și de adorabilul Leo.

 

Review: Measly Middle Ages by Terry Deary

Title: Measly Middle Ages

Author: Terry Deary

Illustrator: Martin Brown

Genre: Nonfiction, History, Children’s Books, Humour

First Published in 1990

Year of Publication of this Edition: 2011

Publisher: Scholastic Non-Fiction

Collection: Horrible Histories

Rating: 5/5 stars

I guess you already know from my previous review that Terry Deary is one of my favourite authors because he knows how to retell history in a laid-back and funny way.  Now I’m going to talk about a historical period that began to interest me since I have learnt about Beowulf and Chaucer’s Canterbury Tales in my English Medieval Literature class. Though Romantic writers tried to reinvent and paint the Dark Ages in pinkish shades, it’s pretty hard for me to understand how come courtesy, beautiful love poems and songs could live side by side with religious dogmatism and lack of basic hygiene, two causes that triggered the plague and many other bizarre diseases.

According to Measly Middle Ages timeline, one of the most despotic, bloodthirsty and ignorant historical periods, from my point of view, stretches from post-Roman England to the time of Alfred the Great, the Norman Conquest, the Angevin rule, The War of the Roses, to Christopher Columbus‘ discovery.

In this book, you can find out how people lived in the Middle Ages, how women and children were treated, what rules they had to obey, what kind of clothes and accessories people wore and how monks lived. You will also read about the Norman Conquest and the feudal rule, the Angevin Dynasty, the Black Death and inefficient medieval remedies, odd facts about food and drinks and so on.

If you wonder which chapter I found the most interesting and intriguing, the answer is Rotten Religion. In the Middle Ages, people’s ignorance and naivety were exploited by monks and priests, who forged all sorts of holy relics and other items which apparently cured any illness. For example, “Saint Apollonia is the patron of toothache, thus she could cure your tortured tootsie-peg. (…) Hundred of monasteries had a tooth from her mouth. Big mouth? No, simply another miracle, the monks explained. Henry VI of England collected a ton of them” (Loc. 908-911).

If we think about Medieval schools, the monks and priests were the only teachers of the time. Life in the countryside, as well as in towns, was very hard, therefore, many small boys and girls were sent by their parents to join the church as monks and nuns. Here, the author reveals the letter of a boy, who has been studying in a monastery and the way he describes his daily routine: harsh discipline, an exhausting schedule not fit for a child no older than 8 or 9, firm teachers, scarce food, fasting, praying and a lot of Bible reading. I don’t know about you, but when I read this letter, it occurred to me that Medieval school is as bad as Victorian school.

Towards the end of the book, Terry Deary writes that in Tudor times life began to be slightly better and people believed that the crude and Measly Middle Ages seemed very far away; however, if we look through the newspapers of our day, we may notice that those horrible times have not ended completely just yet.

 

Recenzie: Amor Intellectualis de Ion Vianu

Romanul unei educaţii

 

Titlu: Amor Intellectualis

Subtitlu: Romanul unei educaţii

Autor: Ion Vianu

Gen: Non-ficțiune, Literatură română contemporană, Memorialistică, Autobiografie

Anul apariției: 2010

Editura Polirom

Colecția: Fiction LTD

Rating: 3/5 stele

Romanul lui Ion Vianu, Amor intellectualis (Romanul unei educaţii), apărut la Editura Polirom în 2010 și reeditat în 2011, este o carte cu caracter autobiografic şi poate fi considerată un bildungsroman, fiind evocat destinul protagonistului din perioada copilăriei până la maturitate. Copilăria autorului a fost marcată de prezenţa unor prieteni şi a unor discipoli ai tatălui său, criticul Tudor Vianu, cum ar fi Edgar Papu, care obişnuia să aprindă lumânarea din vârful bradului de Crăciun, Dan Barbilian (Ion Barbu), Matei Călinescu, Camil Petrescu și alții.

Prezenţa lui Tudor Vianu este marcată prin iniţiala T, iar autorul îşi reaminteşte discuţiile despre literatură, filosofie, muzică, în special a lui Enescu, discuții purtate atât în casa din Bucureşti cât şi în cea de la Zamora.

În perioada adolescenţei apar primele căutări intelectuale, evocă primele întâmplări legate de petreceri, de excursii, de audiţii muzicale şi primele experienţe erotice. Instaurarea regimului comunist, care a adus cu sine răsturnarea valorilor în societatea românească, îl determină pe Ion Vianu să renunţe la facultatea de filologie deoarece şi-a dat seama că nu poate împărtăşi ideile proletare. El optează pentru meseria de medic, considerând că aceasta este o profesie ce-i va oferi şansa de a trăi demn, chiar și într-un regim dictatorial.

Cartea este alcătuită din patru capitole ample, stilul este rafinat, textul abundă în expresii latinești și germane și sunt redate poezii în alte limbi. Sunt amintiţi mari filosofi ai lumii, precum Nietzsche, Schopenhauer sau Kant. În capitolul trei apar numeroşi termeni medicali şi se face referire la mari nume din medicina mondială.

În concluzie, Amor intellectualis nu este o carte pe care aș recomanda-o oricui. De ce? Din cauza informațiilor și a cunoștințelor literare, filosofice și medicale dense. Dacă nu aveți o anumită vârstă – de preferat peste 20 de ani – și un bagaj intelectual destul de vast,  nu garantez că veți înțelege sau veți rezista până la ultima pagină. Dacă ne-am uita doar la numărul de pagini – mai mult de 400 – am considera-o o provocare pentru timpul nostru limitat. Dar, dacă privim mai departe, realizăm că timpul va fi investit cu folos.