Recenzie: Adio, Africa de Corinne Hofmann

Titlu: Adio, Africa

Titlu original: Zurück aus Afrika

Authoe: Corinne Hofmann

Gen: Non-ficțiune, Autobiografie

Anul apariției: 2003

Anul apariției acestei ediții: 2006

Editura All

Imprint: ALLFA

Traducător: Mihaela Dinklage

Rating: 4/5 stele

Iniţial, Corinne Hofmann a avut intenţia de a scrie o singură carte despre experienţele ei din Kenya, însă succesul răsunător al volumului Îndrăgostită de un masai a surprins-o la fel ca ecranizarea acestuia. La insistenţele citittorilor săi, autoarea a decis să aştearnă pe hârtie continuarea poveştii ei şi a fiicei sale. În Adio, Africa (Zurück aus Afrika), protagonista noastră se întoarce în Elveţia alături de Napirai, unde se va izbi de tot felul de probleme, de la birocrația de la primărie și de la consulatul german pentru obținerea actelor necesare pentru a trăi liniștite în țară, la schimbarea frecventă a locurilor de muncă, și până la lupta Corinnei cu ea însăși și cu propriul trecut.

Ajunsă acasă, protagonista nu poate să nu facă analogii și comparații între viața din Elveția și cea din Kenya. I se pare că în magazine este prea multă abundență, prețurile sunt exorbitante, iar Napirai primește mult prea multe cadouri de sărbători de la rude și cunoștințe. Corinne constată cu amărăciune că bătrânii masai, fie că este vorba de femei sau de bărbaţi, sunt cu mult mai respectaţi de către tinerii din comunitate decât cei din Elveţia: „Cu cât cineva este mai bătrân (…) cu atât mai importante sunt deciziile sale. Cei tineri nu fac nimic fără binecuvântarea celor bătrâni. Când James venea acasă de la școală în vacanță, atunci când o saluta pe mama își apleca capul și nu se uita în ochii ei” (p. 38). Spre deosebire de bătrânii din Africa, cei din Elveția stau singuri la cafenele fără a li se adresa vreo vorbă.

Cu toate că nu îndrăzneşte să îi spună mamei că s-a întors definitiv din Kenya, Corinne este constrânsă de destin să lase adevărul să iasă la iveală atunci când este sunată din Africa. Deşi are sentimente amestecate față de Lketinga, este dispusă să îi ajute pe el și pe familia lui cu bani pentru vânzarea magazinului din Mombasa şi îi dă voie fostului ei soț să facă ce dorește cu maşina şi conturile bancare din Kenya. Deși îi este dor de Africa, Hofmann preferă să îşi cruţe fiica de viaţa precară din comunitatea din Barsaloi, de mutilarea genitală şi de o căsătorie forţată, la o vârstă fragedă. În locul acestor tradiţii ciudate pentru europeni, mama alege să o crească pe Napirai fără tată. Singura persoană școlită din familia lui Lketinga care o va informa pe Corinne despre evenimentele individuale, familiale sau chiar sociale din Kenya anilor `90, va fi James, fratele mai mic al lui Lketinga. El îi va trimite regulat scrisori și o va susține de departe pe Corinne în toate proiectele sale profesionale sau artistice.

Deși inițial are tendința de a se izola, Corinne va ceda insistențelor mamei sale și va intra într-o asociație pentru mamele care își cresc singure copiii, unde se va împrieteni cu câteva femei care o vor înțelege și o vor susține când îi va fi greu. Cu timpul, prin natura meseriilor ei care o forțează să interacționeze cu oamenii, Corinne cunoaște multe femei care îi vor deveni prietene, iar una dintre ele, Hanni, va fi prima care îi va sugera să scrie o carte despre uimitoarea ei poveste de viață, pentru a fi cunoscută și de alți oameni. Dacă protagonista este sceptică la început, cu timpul, ideea nu îi displace și își așterne pe hârtie aventura africană.

Mie mi-a făcut multă plăcere să citesc fragmentele despre scrierea romanului, deoarece Corinne le descrie cu multă emoție și retrăiește sentimente din trecut, care pe moment îi fac rău, însă gradual, traumele trecutului se vor mai diminua. „Plâng după Kenya mea cea dragă, după un vis distrus, după o mare dragoste şi după toate lucrurile frumoase şi îngrozitoare pe care le-am trăit într-o lume aproape ireală.”(p. 112) După multe refuzuri, romanul Îndrăgostită de un masai este publicat de o editură din München și o va face pe scriitoare să cunoască atât părțile plăcute cât și pe cele neplăcute ale celebrității.

Romanul Adio, Africa este la fel de interesant ca primul volum, este dinamic, pe alocuri are nuanțe umoristice și parcă îți dă senzația că porți o conversație intimă cu însăși autoarea la o cafea, undeva la poalele Alpilor.

Leave a Reply