Recenzie: Antigona de Sofocle

Titlu: Antigona

Titlu original: Ἀντιγόνη

Autor: Sofocle

Traducător: Francis Storr

Gen: Tragedie

Anul apariției acestei ediții: 2012

Harvard University Press

Operă inclusă în volumul  Oedipus Trilogy

Rating: 5/5 stele

Antigona (Ἀντιγόνη) este ultima piesă din seria tragediilor familiei lui Oedip sau prima piesă scrisă de Sofocle, din punct de vedere cronologic. Această tragedie a fost considerată un adevărat model dramatic de către Hegel, iar protagonista Antigona, „prin grandoarea pasiunii sale, domină atât întreaga acțiune, cât și restul personajelor” (p. 19).

După războiul contra Tebei, care i-a lăsat fără viață atât pe Eteocle, cât și pe Polinice, așa cum a prevestit tatăl lor în Oedip la Colona, Creon (actualul rege al cetății) decide să îl înmormânteze doar pe Eteocle, fostul suveran, și interzice jelirea și săvârșirea serviciului funerar pentru celălalt fiu al lui Oedip, deoarece Polinice era considerat dușman și cauza principală care a dus la atacul asupra Tebei. Cine va avea curajul să încalce porunca lui Creon, va fi aspru pedepsit și din această cauză regele ordonă gărzilor să păzească trupul neînsuflețit al nepotului său.

Antigona, sora lui Eteocle și a lui Polinice, își va risca viața, și așa mizeră, de dragul datoriei și a promisiunii pe care i-a făcut-o lui Polinice înainte de a-l vedea plecat la război. Deși este conștientă de la bun început că va avea un sfârșit tragic, iubirea pentru fratele ei o face să fie neînfricată, demnă și o va împinge la un gest voluntar care îi va curma suferința. Antigona îl va înfrunta pe Creon și va susține că nu a făcut nicio greșeală, ci doar a vrut să îndeplinească ritualul nescris al morților. Cu toate că ea va fi condamnată să fie îngropată de vie într-o peșteră, Antigona nu își va regreta niciodată fapta, deoarece nimeni nu poate interzice săvârșirea obiceiurilor funerare lăsate de către zei.

La rândul lor, zeii nu îl vor lăsa pe Creon să fie mai presus de legile lor, ci îl vor pedepsi crunt prin moartea celor mai apropiate persoane din familia sa, fiul său Hemon și Regina Euridice (sau Eurydike). Mai exact, pedepsirea Antigonei va aprinde spiritele între Creon și Hemon, acesta din urmă va lua hotărârea de a-i fi alături Antigonei în moarte, iar regina va realiza gestul necumpătat după aflarea cumplitei vești. Creon va încerca să oprească nenorocirea proorocită de Tiresias (da, este același profet orb care apare și în Oedip rege) însă monarhul va ajunge prea târziu, când răul va fi deja făcut. Iar Ismena, deși inițial se teme de decizia surorii ei de a-și îngropa pe ascuns fratele, va fi solidară cu Antigona, luând vina și asupra ei. Însă Antigona nu va accepta să își pună sora în pericol.

Antigona este o tragedie remarcabilă despre o femeie care își pune în joc propria viață, cu scopul de a îndeplini dorința lui Polinice de a se odihni în pace. Curajul și voința deosebită a protagonistei sunt însușiri ieșite din comun, mai ales într-o epocă în care femeile se găseau pe plan secund sau, cum se spune în limbaj colocvial, erau o cantitate neglijabilă, ignorată de societatea predominant masculină a vremii. Deși ne desparte o istorie întreagă de Antichitate, niciodată nu strică să citim o piesă de teatru despre o femeie cu inițiativă,  altruistă și verticală.

 

Leave a Reply