Recenzie: Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia

Prima carte din Trilogia exilului

 

Titlu: Dumnezeu s-a născut în exil

Titlu original: Dieu est né en éxile

Autor: Vintilă Horia

Traducător: Al. Castaing

Gen: Memorialistică, Modernism

Anul apariție: 1960

Anul apariției acestei ediții: 1978

Editura Carpații Traian Popescu

Serie: Trilogia exilului

Rating: 5/5 stele

Dumnezeu s-a născut în exil este un roman scris inițial în limba franceză de autorul român Vintilă Horia (pe numele său adevărat Caftangioglu Gheorghe) și a apărut pentru prima dată în anul 1960, în Franța. Romanul face parte din Trilogia exilului alături de Cavalerul resemnării (1961) și Prigoniți-l pe Boetiu! (1983). Deși scriitorul a câștigat Premiul Goncourt pentru acest roman, distincția nu i s-a înmânat oficial, din cauza marelui scandal iscat de comuniști, care îl acuzau pe Vintilă Horia că a simpatizat cu Mișcarea Legionară, fapt infirmat de nenumărate ori de către autor.

Dumnezeu s-a născut în exil se încadrează în categoria romanului-jurnal deoarece conține întâmplări și trăiri ale poetului Ovidiu exilat la Tomis. Pe lângă tema exilului, remarcăm tema regăsirii de sine și a auto-revelației, deoarece poetul se autoanalizează pe parcursul celor opt ani de exil. El se dezice de viața sa plină de plăceri de la Roma, de zeii vicioși, pe care îi cântase în Metamorfoze și începe să devină o persoană spirituală cu ajutorul prietenilor săi daci, a călătoriilor în Dacia și a relatărilor medicului Theodor despre Nașterea Mântuitorului.

Scrierea prezintă un puternic caracter filosofico-religios prin analogiile dintre cultul dacilor pentru zeul Zamolxe și credința în Iisus, mai mult anticipată și sugerată decât prezentată ca atare. Alte teme importante sunt libertatea și iubirea spirituală, pe care Ovidiu începe să le cunoască pe parcursul exilului său, după întâlnirea cu Mucaporus, un dezertor roman care își găsise libertatea în viața umilă de pescar din Dacia și după apropierea de Dochia, a cărei prezență a făcut să încolțească în poet o iubire spirituală și platonică.

Romanul este împărțit în opt capitole care corespund celor opt ani petrecuți de poet în exil. Ovidiu a fost exilat la Tomis, pe malurile Pontului Euxin, la granița de Răsărit a Imperiului Roman din ordinul Împăratului Augustus, deoarece acesta considera că poetul, prin tratatul erotico-didactic Ars amandi/Arta iubirii a corupt tineretul roman, în special pe femeile măritate (inclusiv pe Iulia, fiica împăratului). Ajuns într-un tărâm izolat, lipsit de civilizație și mai tot timpul amenințat de invaziile sarmaților, Ovidiu se simte claustrat, damnat și nedreptățit de către Augustus, stăruind mereu prin intermediul scrisorilor  să fie absolvit de pedeapsă sau să fie trimis în Grecia.

În primii ani de exil, poetul suportă cu greu iernile, care îl silesc să hiberneze atât fizic cât și spiritual. Astfel, el își aduce aminte de Iulia și de Augustus, de fostele sale iubite de la Roma, de anii săi de studii de la Atena, de scrierile sale, iar mai târziu de copilăria sa de la Sulmona. Cu timpul, Ovidiu începe să se obișnuiască cu situația sa de surghiunit și se împrietenește cu localnicii: servitoarea Dochia, centurionul Honorius care avea rolul de a-l păzi pe poet, cârciumarul Herimon, pescarul Mucaporus, dacul Scoris, medicul grec Theodor și pe țăranul Comozous.

Deși Ovidiu nu era interesat de latura spirituală a existenței, credința dacilor într-un zeu unic,  Zamolxe, și faptul că nu le era frică de moarte l-a fascinat pe poet, care a început să își pună întrebări referitoare la viața veșnică, mai ales după visul său revelator din barca lui Mucaporus și a început să își dorească să viziteze muntele sfânt al dacilor – Kogaionon. Prin cultul lui Zamolxe, Ovidiu anticipează nașterea religiei creștine, care se bazează pe Bine, Adevăr, viața veșnică și Mântuirea sufletelor. Convingerile poetului sunt întărite de povestea Nașterii Domnului, la care a fost martor medicul Theodor. Relatările sale îi dau și mai multă speranță lui Ovidiu, care se regăsește în religia iubirii. Iar despre ultimul an al vieții lui Ovidiu vă invit să citiți singuri.

Diferența majoră dintre poetul latin și personajul creat de Vintilă Horia este aceea că protagonistul romanului Dumnezeu s-a născut în exil se îndepărtează de zei, considerându-i cruzi și poate chiar inexistenți, și începe treptat să evolueze spiritual prin intermediul unor vise și călătorii revelatorii precum: visul din barca lui Mucaporus, în care Ovidiu vede o umbră de lumină, călătoria la Poiana Mărului (unde întâlnește un preot dac, care îi aduce pace și liniște interioară), iar povestea lui Theodor despre Nașterea lui Mesia îl impresionează pe Ovidiu, care se adaptase spiritului monoteist al geto-dacilor. El își imagina ținutul dacilor ca pe un centru al noii religii, iar Roma era sortită decăderii din cauza zeilor mincinoși și a plăcerilor efemere. „Fastele în care am cântat gloria Romei, viața ei veșnică, nu vor avea decât valoarea unei năluciri fugare, lăsate, ca o urmă abia vizibilă, de o umbră sleită de puteri și solitară (…) Operele mele nu vor trăi mai mult decât mine, afară doar dacă oamenii vor mai păstra, în viitor, după ce adevărul le va fi fost cunoscut, viciul plăcut și inutil al curiozității.” (p. 157)

Prin tema exilului se realizează împăcarea sufletească a poetului cu sine însuși. Prin folosirea simbolurilor creștine se realizează autocunoașterea și eliberarea de trecut. Tomisul, din locul suferinței, devine centrul unei lumi spirituale, confirmată de nașterea unei religii a iubirii și a speranței în viața eternă. „Pământurile pe care le stăpânesc Geții sunt întinse. Aceste întinderi cunosc nădejdea și a vieții viitoare ca și puterea Dumnezeului unic. (…) Augustus m-a exilat ca să mă facă să sufăr și am suferit. Dar știu acum că Roma, această Romă care era, la începutul suferințelor mele, oglinda tuturor gândurilor, nu se află la răscrucea tuturor drumurilor de pe acest pământ, ci altundeva, la capătul unui altfel de drum. Și mai știu că Dumnezeu s’a născut, și El, în exil.” (p. 163)

Romanul lui Vintilă Horia are caracter filosofico-religios fără a fi îmbibat de dogme, ci doar sugerează anumite idei și tradiții care ne aparțin, iar anticiparea Nașterii Domnului și a apariției creștinismului pătrunde treptat, fie sub forma credinței în Zamolxe, fie prin dorința venirii unui zeu care să instaureze ordinea, pacea și să Îi învețe pe oameni să iubească. Pe lângă referințele livrești la operele lui OvidiuArs Amandi, Metamorfoze, Medea, Triste –  regăsim două dintre miturile care stau la baza poporului român: Miorița, un cântec pe care Ovidiu îl aude de la o tânără dacă, numită simbolic Geta, iar cel de-al doilea este mitul nașterii poporului român, deși aici apar Dochia și Honorius, iar despre formarea limbii române naratorul spune că este un amestec de cuvinte dace și latine, vorbită de copii ca o limbă secretă. Așa cum probabil intuiți, autorul demontează miturile și istoria, pentru a le reclădi într-o manieră surprinzătoare care dă și farmecul acestui roman modern cu aer postmodern doar datorită acestui procedeu laborios.

Dacă tot l-am menționat mai sus pe narator, el este prezent prin vocea lui Ovidiu, care ne ghidează de-a lungul romanului și ne lasă să aruncăm o privire și peste scrisorile lui pline de disperare și de stăruință adresate împăratului Augustus, lui Tiberius și Fabiei, soția poetului. Frazele au un lirism deosebit, mai ales în descrierea naturii. Lipsa pluriperspectivismului nu este deranjantă deoarece poetul, prin vorbele sale alese, pare să îl convingă și pe cel mai sceptic cititor că tot ceea ce relatează este adevărat.

De ce merită citit romanul Dumnezeu s-a născut în exil? În primul rând este o carte mai puțin cunoscută în România din cauza perioadei istorice urâte numită sovietizarea României sau comunismul – care l-a forțat pe Vintilă Horia să nu își mai vadă țara mult iubită până la căderea regimului. Apoi, acest roman a făcut senzație în străinătate, mai ales în Franța anilor `60, iar în al treilea rând, exilul – forțat sau asumat – încă este o problemă curentă. Este vorba aici despre oamenii care se refugiază în alte țări pentru a se salva din calea războaielor, fie despre cei care și-ar dori să se întoarcă acasă, însă nu o pot face din considerente financiare, astfel fiind prinși între două lumi ca poetul Ovidiu.

 

Leave a Reply