Recenzie: Harry Potter și piatra filosofală de J.K. Rowling

Cartea I din seria Harry Potter

 

Titlu: Harry Potter și piatra filosofală

Titlu original: Harry Potter And The Philosopher’s Stone

Autor: J.K. Rowling

Traducător: Florin Bican

Gen: Fantasy

Anul apariției: 1997

Anul apariției acestei ediții: 2015

Editura Arthur

Seria: Harry Potter

Rating: 4/5 stele

„Să fii iubit cu o dragoste atât de puternică, chiar dacă cel care te-a iubit nu mai este, te face să fii protejat pentru totdeauna. E ca o armură.” (p. 336)

Deși sună ciudat și poate chiar paradoxal, eu am ajuns să-l citesc pentru prima data pe Harry Potter ca adult, la finele anului 2017. Chiar dacă știam de existența acestei serii de foarte mult timp, nu am fost atrasă de ea, nici în copilărie, nici în adolescență. Cred că de vină a fost prima traducere în limba română unde denumirile caselor, activităților magice și personajelor de la Hogwarts erau traduse cam nefiresc. Totuși, când a apărut o nouă ediție a seriei, la Editura Arthur, despre care am auzit numai de bine, gândul de a încerca primul volum a început să îmi dea târcoale. Astfel, m-am decis să pun și eu mâna pe preaiubita carte scrisă de J.K. Rowling, o poveste care a încântat copilăria multor cititori.

Am vaga senzașie că majoritatea celor care citesc recenzia mea știu deja despre ce este vorba în primul volum din Harry Potter, însă voi aminti pe scurt premisa cărții Harry Potter și piatra filosofală, scrisă de J.K. Rowling. După moartea timpurie a părinților săi, Harry Potter este dat în grija singurelor sale rude, familia Dursley, care mai mult îl hărțuiesc și umilesc decât îl cresc ca pe un nepot. Chiar dacă unchiul și mătușa tot încearcă să-i ascundă adevărul despre părinți și identitatea sa, Harry va afla de la uriașul Hagrid  cine este el cu adevărat și va porni în aventura vieții sale, deoarece este admis la școala pentru vrăjitori și vrăjitoare, Hogwarts. Acolo, Harry va scăpa de bătăușul și răsfățatul său văr, Dudley și de rude lui uricoase, însă va da de Draco Malfoy și de profesorul Snape, care îl urăsc din prima secundă când îl văd. Din fericire pentru Harry, nu toată lumea îl dușmănește, iar Ron și Hermione devin acei prieteni pe care se poate baza și împreună cu care încearcă să deslușească misterul pietrei filosofale, care poate cădea în orice clipă în mâinile cui nu trebuie.

Harry este inițial tipul copilului marginalizat și hărțuit, atât de copiii de vârsta lui, cât și de adulții din casă, de la care ai avea oarecare pretenții; însă ce le poți cere lui Vermon și Petuniei, care nu cred în magie sau în orice fenomen supranatural care depășește îngusta lor viziune despre lume. Astfel, experiențele neplăcute și stilul de viață izolat pe care l-a dus Harry în casa familiei Dursley, nu îl înrăiesc pe protagonistul nostru, ci îl fac milos și rațional; astfel îi ajută pe colegii lui, care fie au necazuri din cauza lui Malfoy sau sunt atacați de un trol, cum s-a întâmplat în cazul lui Hermione. Fiecare aventură îl face pe Harry din ce în ce mai curajos și mai curios să exploreze locurile interzise din castel alături de prietenii săi. Chiar dacă nu toate incursiunile lor au un deznodământ fericit, soldându-se cu puncte scăzute pentru Casa Gryffindor, Harry nu va descoperi doar cine dorea să folosească piatra filosofală în scopuri neortodoxe, ci va afla și informații despre părinții săi.

Din câte mi-am dat seama, temele din acest volum sunt lupta dintre  bine și rău, pentru că Harry, Ron și Hermione vor să oprească o anumită persoană să pună mâna pe piatra filosofală, iubirea, adevărul, predestinarea pentru că lui Harry îi este scris să ajungă vrăjitor, așa cum au fost și părinții lui și nu în ultimul rând, prietenia, pentru că Harry nu și-ar fi dus misiunea până la capăt fără prietenii lui.

„De fapt, Piatra asta nici nu era chiar așa un lucru minunat, – oricât de mulți bani și oricâtă viață lungă ți-ai dori – cele două lucruri pe care oamenii, de regulă, și le doresc mai presus de orice. Din păcate, însă, oamenii ăștia par să aibă o predilecție pentru a alege exact lucrurile care le fac cel mai mult rău.” (p. 334)

Traducerea realizată de scriitorul Florin Bican este foarte bună deoarece felul în care vorbesc personajele este bine adaptat la stilistica românească, iar casele și elementele magice apar în carte cu denumirea originală, așa cum a fost imaginată de J.K. Rowling sau cu o denumire asemănătoare – o alegere binevenită care păstrează culoarea lumii autoarei. Mi se pare inedită ideea de școală de magie cu cele patru Case de la Hogwarts (Gryffindor, Hufflepuff, Ravenclaw și Slytherin), unde fiecare elev ajunge după ce este repartizat de o pălărie fermecată. Fiecare casă are un blazon, o culoare distinctivă și reguli stricte bazate pe puncte, care se adună sau de scad, în funcție de rezultatele bune sau de încălcările regulamentului. La sfârșitul anului școlar se trage linia și în cadrul unei festivități somptuoase, se înmâneză Cupa Caselor, casei care a acumulat cele mai multe puncte.

„Va merge la cea mai bună școală de vrăjitorie și magie din lume. După șapte ani acolo, nici el n-o să se mai recunoască. O să fie, în sfârșit, printre copii la fel ca el și va studia cu cel mai mare maestru pe care l-a avut școala Hogwarts vreodată, Albus Dumbledore… ” (p. 72)

Deși povestea orfanului Harry, care ajunge pe tărâmul școlii de magie Hogwarts, mi s-a părut un concept inedit, am avut dificultăți în a parcurge prima parte a cărții, deoarece, pentru mine a fost puțin cam multă expozițiune, nu fără sens, însă eram destul de nerăbdătoare să îl văd pe Harry urcat în trenul către Hogwarts, departe de o familie care avea în comun cu el doar legăturile de sânge și nimic altceva. Însă am început să îl îndrăgesc cu adevărat pe protagonist abia de la lecțiile de zbor, când caracterul lui prinde din ce în ce mai mult contur, iar prietenii lui încep să se distingă mai bine și să i se alăture în aventuri. Povestea este foarte drăguță, te ține în priză, de la un anumit moment, are un concept unic pentru perioada în care J.K. Rowling a scris cartea și personaje cu minți ascuțite și replici bine gândite. Mă bucur că am reușit, în sfârșit, să citesc această carte. Deși nu face parte din topul cărților mele preferate, trebuie să remarc faptul că este foarte bine scrisă și concepută și, la un moment dat în viitor, mi-aș dori să citesc și cel de- al doilea volum.

Care este volumul vostru preferat din seria Harry Potter? Vă rog să nu stricați lectura cititorilor care încă nu au descoperit seria!

 

4 Replies to “Recenzie: Harry Potter și piatra filosofală de J.K. Rowling”

  1. Sunt sigură că le vei citi pe toate 7 repede, pentru că sunt cu adevărat niște cărți captivante. Cel mai mult mi-a plăcut volumul 7, din care nu-ți voi dezvălui nimic 😉 Cele două filme în care e ecranizat sunt la fel de bune.

Leave a Reply