Recenzie: Oedip la Colona de Sofocle

Titlu: Oedip la Colona

Titlu original: Οἰδίπους ἐπὶ Κολωνῷ

Autor: Sofocle

Traducător: Francis Storr

Gen: Tragedie

Anul apariției acestei ediții: 2012

Harvard University Press

Operă inclusă în volumul  Oedipus Trilogy

Rating: 5/5 stele

Deși intenția mea este să recenzez cele trei tragedii ale lui Sofocle despre Oedip și fiica sa Antigona în ordinea desfășurării intrigii, tragicul grec le-a scris în cu totul altă ordine: Antigona, Oedip rege și Oedip la Colona. Despre această ultimă piesă, din așa-zisa trilogie despre regele decăzut al Tebei aș spune că are mai degrabă rolul de a lega celelalte două tragedii între ele, decât de a fi o creație de sine stătătoare.

În Oedip la Colona (Οἰδίπους ἐπὶ Κολωνῷ) îl întâlnim pe bătrânul teban, orb și pribeag, condus de fiica sa, Antigona. Ambii duc o viață mizeră, sunt îmbrăcați în zdrențe și merg oriunde îi îndrumă pașii. Oedip este acum umil, resemnat și le cere zeităților să aibă milă de el și să îi scurteze chinul. El ajunge în apropierea Atenei, la Colona, locul sfânt al Eumenidelor, unde fostul rege își va dormi somnul de veci, așa cum i-a proorocit Oracolul. Deși bătrânii Colonei vor să îl alunge pe Oedip, temându-se de nenorocirile pe care le poate aduce cetății, Tezeu, regele Atenei, acceptă să îi ofere adăpost bătrânului și fetelor sale și îi va împlini ultima dorință.

Ismena, fiica cea mică a lui Oedip își informează tatăl că unchiul Creon domnește în Teba, iar frații ei, Polinice și Eteocle, au devenit rivali în lupta pentru putere. Dacă în prima piesă Oedip s-a blestemat singur, fără să știe că el era ucigașul Regelui Laios, aici el îi blestemă pe cei doi fii ai săi pentru că nu le-a păsat de soarta tatălui lor, ei fiind mai interesați de tronul cetății, luptă care va fi ilustrată în tragedia lui Eschil, Cei șapte contra Tebei. Polinice, fiul cel mare al lui Oedip, exilat și el (dar de către Eteocle), vine să ceară binecuvântarea tatălui său înainte de luptă, însă bătrânul refuză vehement și îi prezice că niciunul dintre frați nu va domni peste Teba și că fiecare va sfârși tragic.

Însă înainte de venirea lui Polinice apare Creon. Acesta își dorește să îl readucă pe Oedip la Teba, cu scopul de a-l înmormânta la hotar pentru a evita alte nenorociri, dar bătrânul refuză să meargă. Creon, care oricum îl ura pe Oedip pentru toate necazurile pricinuite familiei sale, se înfurie și le răpește pe Antigona și pe Ismena, însă Tezeu le salvează pe fete din mâinile soldaților lui Creon. Sfârșitul lui Oedip este la granița cu supranaturalul, o moarte mai ușoară decât m-aș fi așteptat, prevestită de tunete și fulgere, ceea ce mă face să cred că bătrânul a suferit destul în timpul exilului, iar zeii s-au înduplecat la auzul rugăminților lui.

Îmi pare că tragedia Oedip la Colona nu este la fel de intensă precum celelalte două creații dramatice ale lui Sofocle, deoarece nu are prea multă acțiune în comparație cu Oedip Rege, Oedip moare destul de onorabil, iar blestemul și profeția sa au aici doar rol declarativ, efectele lor declanșându-se mai târziu.

Leave a Reply