Recenzie: Pentru o noapte de dragoste de Émile Zola

Titlu: Pentru o noapte de dragoste

Titlu original: Pour une nuit d’amour

Autor: Émile Zola
Gen: Realism, Naturalism

Anul apariției: 1883

Anul apariției acestei ediții: 2011

Publicat de Norph-Nop Editions

Rating: 5/5 stele

De multe ori se întâmplă să aleg o carte pentru titlul ei deosebit sau pentru coperta lucioasă și colorată. Din această cauză îmi formez așteptări false, care vor fi răsturnate, mai devreme sau mai târziu, de conținutul real al cărții. Totuși, dacă așteptările îmi sunt anulate de un fir narativ captivant, motivele inițiale pentru alegerea volumului respectiv nici nu mai contează.

Cam așa s-a întâmplat când am descoperit romanul scriitorului francez Émile Zola, Pentru o noapte de dragoste (Pour une nuit d’amour), publicat în 1883. La început nu am fost sigură dacă să citesc sau nu această carte, deoarece obișnuisem să cred despre scrierile lui Émile Zola că nu sunt pe gustul meu, pentru că sunt macabre și spun povestea unor personaje cu probleme mentale, care scot la iveală tot ce este mai urât și mai josnic din om. Totuși, cel puțin în cazul romanului pe care îl voi prezenta, m-am înșelat. Titlul cărții mi s-a părut foarte tentant, chiar dacă, în sinea mea știam că Zola este părintele naturalismului și că personajele lui sunt ciudate, violente și au un istoric patologic.

Din primele pagini facem cunoștință cu protagonistul poveștii, Julien Michon, un funcționar de 25 de ani, orfan de ambii părinți, care trăiește o viață monotonă într-un orășel francez de provincie numit Chanteclaire, situat în apropiere de Versailles. Julien este un tânăr foarte timid, muncește enorm în biroul său de la poștă, trăiește după reguli fixe și este complexat de felul cum arată; din această cauză el se resemnează că va îmbătrâni singur, fără să aibă vreun prieten sau vreo parteneră de viață. Dar, fiind o fire sensibilă și reflexivă, el adoră muzica; astfel, după ce se lasă întunericul, Julien începe să cânte la flautul său din lemn galben, care răsună în  Piața Quatre-Femmes, până la hotelul Marsanne.

Într-o noapte, în timp ce cânta la flaut, la o fereastră a hotelului apare o prezență feminină, care pare fascinată de melodiile lui Julien. Această prezență se numește Thérèse de Marsanne, fiica unui marchiz, proprietarul hotelului menționat mai sus. Julien este un tânăr naiv, care probabil nu a mai fost vreodată îndrăgostit de cineva, deoarece el o divinizează pe Thérèse de prima dată când o vede. La rândul ei, fata se întreabă cine poate fi acel Prince-Charmant, care cântă ca o privighetoare și pe care îl aude în fiecare noapte?  Flautul din lemn galben, prin intermediul căruia Julien își cântă dragostea,  este instrumentul seducției: îi face pe fiecare să viseze la celălalt și îi face să se întâlnească în întunericul nopții la fereastră.

Din nefericire, Julien este un outsider – îndrăgostit pe deasupra – care habar nu are cum este Thérèse cu adevărat. Fiica marchizului moștenește niște defecte ereditare, are o fire ciudată și crudă. Istoria familiei Thérèsei a fost plină de morțiile tragice ale numeroși membri sau de viețile ciudate ale altora, comportamentele lor fiind ușor anormale sau erau nebuni de-a dreptul. Exemplul următor va ilustra cel mai bine apucăturile Thérèsei. Chiar de când avea șase ani, Thérèse a început să-și tortureze fratele de lapte și prietenul din copilărie, pe Colombel, călărindu-l prin grădină, apăsându-i câte o ureche până când îi dădea sângele sau își înfigea unghiile în carnea lui atunci când era furioasă pe el. Mai târziu, Colombel, pentru a încerca să o domine și să se răzbune pe Thérèse, o violează în repetate rânduri, dar ea nu protestează, preferând să ascundă acest secret. Cei doi tineri se luptă parte în parte, ca în copilărie, pentru a-și demonstra unul altuia care dintre ei exercită o mai mare putere asupra celuilalt. Din păcate, joaca lor infantilă și lipsită de raționament se transformă în ceva foarte serios și tragic.

Bine, dar totuși ce-i cu noaptea de dragoste? Acest titlu este ironic, pentru că Julien visează la o noapte petrecută în compania adoratei lui; însă Thérèse nu îl ademenește în budoarul ei pentru a i se dărui, ci pentru că are nevoie de cineva care să îi facă un serviciu murdar. În schimbul serviciului tânărului, ea îi promite lui Julien o noapte de dragoste. Va accepta Julien propunerea Thérèsei, al cărei scop este doar să-l folosească în propriul său interes? Citiți cartea și veți afla răspunsul.

Chiar dacă are un număr redus de pagini, regăsim două fire narative – viața monotonă a lui Julien și manifestările psihopate ale Thérèsei – care se întâlnesc și se depărtează în funcție de evenimentele petrecute. Povestea este relatată la persoana a treia, naratorul mișcă obiectivul camerei între Julien și Thérèse, pentru ca noi să pătrundem în mintea fiecăruia. Îmi place nespus felul cum Zola creează suspansul în acest roman, de la orașul liniștit până la tenebrele acțiunilor personajelor, care întunecă treptat atmosfera. Totul este atât de bine calculat și minuțios realizat, încât nu m-am putut opri din citit până la ultimul cuvânt. Sunt destul de sigură că această carte mi-a deschis apetitul pentru genul thriller, pe care l-am descoperit mai târziu.

În concluzie, dacă vă place misterul, thriller-ul și nu vă deranjează prea tare scenele violente, pe alocuri macabre, atunci vă recomand să citiți această carte și nu veți regreta.

Leave a Reply