Recenzie: Poeme persane de Otto Stark

Titlu: Poeme persane

Autori: Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Jalaladin Rumi, Șabestari și Hafez

Gen: Poezie, Religie, Misticism, Spiritualitate

Anul apariției: 2014

Editura Herald

Colecția: PRINCEPS

Traducător: Otto Stark

Prefața: George Grigore

Rating: 3,5/5 stele

Dacă tot am citit Iubirea a spus, tradusă în limba română de Simona Trandafir, și The Essential Rumi, tradusă în limba engleză de către poetul americam Coleman Barks, m-am gândit să continui această incursiune în poezia orientală/sufită cu volumul Poeme persane, tradus și adnotat de Otto Stark, carte apărută la Editura Herald în anul 2014. Colecția este prefațată de George Grigore, care îl omagiază pe traducător pentru iscusința prin care redă aproape cu fidelitate creațiile celor mai importanți poeți persani (Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Jalaladin Rumi, Șabestari și Hafez) fără a știrbi frumusețea și fără a strica prozodia și structura gramaticală originală.

În majoritatea poemelor din acest volum este prezentă tema beției sau a vinului, care trebuie înțeleasă metaforic, deoarece are o legătură strânsă cu sufismul și reprezintă „acea înaltă expresie a sufletelor îmbătate de dragoste divină” (p. 5) pentru că vinul este considerat în Coran o „băutură paradisiacă” și consumarea lui este interzisă în Islam. Mai mult, reminiscențe ale venerării vinului numit Haoma, asemănător cu ambrozia grecilor sau cu Soma indienilor, s-au păstrat în misticism cu modificările de rigoare aduse de religia islamică. Însă beția spirituală nu este singura temă comună a acestor poezii, ci și dragostea dintre privighetoare și trandafir, care reprezintă iubirea pătimașă a privighetorii neîmpărtășită de trandafir. Însă pentru a înțelege mai bine legenda, schimbați genurile celor doi protagoniști, deoarece, în limba persană, privighetoarea este de gen masculin, iar trandafirul de gen feminin.

Înainte de fiecare secțiune veți găsi o scurtă prezentare a fiecărui poet, câteva date biografice, lucrările importante care i-au făcut cunoscuți în spațiul oriental și chiar european, poeziile cu formă fixă specifice acestei zone culturale (rubaiul și gazelul), stilul și temele abordate de către poeți și, nu în ultimul rând, volumele din care traducătorul a selectat un anumit număr de poezii pentru a închega această colecție. Apoi, la sfârșitul cărții, veți găsi notele referitoare la simbolurile sufite, citatele din Coran, personajele din legendele persane ș.a.

Deși am găsit numeroase informații interesante, poemele, prin abundența metaforelor și a arhaismelor, m-au făcut să hoinăresc cu gândul într-o lume orientală liniștită, unde poeții meditau la viața trecătoare a Omului. Nu pot spune că mi-a plăcut întotdeauna stilul sau traducerea anumitor poeme. Nu spun că nu a fost o traducere bună, dar unele rubaiate ale lui Omar Khayyam mi s-au părut repetitive, iar la poeziile lui Rumi nu am simțit acea esență spirituală pe care o au în volumele menționate la începutul recenziei.

Poezia lui Rumi este aparent simplă, în ciuda simbolurilor brodate în versurile ei sau a mesajelor înțelepte pe care le propagă. În rest, poeziile sunt foarte frumoase și uneori triste, însă Kayyam și Hafez încearcă să alunge tristețea prin vizitele la cârciumă sau la iubita cu zulufi parfumați și buze roșii ca vinul. Ceea ce m-a amuzat la acești doi poeți este faptul că dacă nu aș fi știu că poeziile lor au caracter metaforic și mistic, aș fi crezut că sunt cântece de pahar din Persia medievală, unde omul trebuia să se împace cu gândul trecerii timpului și cu deșertăciunea și să petreacă pentru a face în ciudă sorții.

Chiar dacă n-am fost pe deplin încântată de acest volum, sunt sigură că sunt persoane cărora le va plăcea să redescopere acești poeți persani și lucrările lor mistice. În încheiere am ales un rubai al lui Omar Khayyam care ilustrează cel mai bine efemeritatea vieții fiecăruia dintre noi:

„Mă tot uitam la un olar cu silă,

cum frământa sub tălpi un boț de-argilă,

și-argila îi spunea pe glasul ei:

Și eu am fost ca tine, fie-ți milă!” (Rubai 211,  p. 56)

 

2 Replies to “Recenzie: Poeme persane de Otto Stark”

  1. Eu l-am citit de mult pe Omar Khayyam si am gasit ceva poeme frumoase. Daca tot vrei sa patrunzi in atmosfera persana iti recomand Sangele florilor de Anita Amirrezvani, unde ai parte pe langa poveste si de legende persane, autoarei i-a luat 9ani pentru a scrie acest roman si apoi poti continua cu clasicul Montesquieu cu ale sale Scrisori persane unde face diverse comparatii intre cultura vietii persane cu cea a vietii de la Versailles si regii sai. “Culege din viata tot ce-i suras si floare, serbeaza orice clipa! ia cupa cea mai mare” (Khayyam)

    1. Îți mulțumesc pentru feedback și pentru recomandări, Denisa! Mă bucur că recenzia mea te-a inspirat să-mi scrii câteva rânduri. ”Sângele florilor„ sună foarte bine, așa că trebuie neapărat să-mi notez titlul undeva pentru a căuta romanul mai târziu. De ”Scrisorile persane” am auzit la cursurile de antropologie și mi s-au părut foarte interesante. Cine știe? Poate le voi citi cândva.

Leave a Reply