November Wrap Up

M-am gândit ca postarea de astăzi să fie un wrap up pentru că am citit mai multe cărți decât mă așteptam în această lună. Știu că aceste bilanțuri de lectură de la sfârșitul fiecărei luni sunt foarte populare, așa că am decis să aștern câteva rânduri cu impresiile mele generale despre cele patru cărți pe care le-am devorat în noiembrie. Nu sunt sigură dacă voi redacta un astfel de articol lunar, pentru că am perioade în care citesc mai greu sau mai puțin – depinde de starea mea sau de cartea aleasă – dar dacă vă plac astfel de postări, voi încerca să fac câte una când am perioade foarte bune de citit, cu lecturi interesante.

Despre Calea sângelui și-a inimii, scrisă de Oliviu Crâznic, voi spune doar că a fost o lectură perfectă pentru Halloween, și că, la o a doua citire, am înțeles mai bine poveștile, personajele și motivațiile lor, la fel ca simbolurile ascunse printre rânduri. Mai mult, fragmentul din Coșmarul îmi dă un imbold să cumpăr romanul pentru a desluși misterele acestei povești întunrcate, însă scrisă cu rafinament.

Deși inițial am vrut să citesc Munții înalți ai Portugaliei de Yann Martel, am preferat să explorez Rătăcitori prin Lisabona, scrisă de Philippe Besson, o carte diferită de tot ceea ce am citit pînă acum. Este vorba despre prietenia dintre doi francezi (Hélène și Mathieu) exilați la Lisabona, care se destăinuie unul celuilalt, descoperă capitala portugheză și învață să treacă peste suferință și doliu. Este o carte despre durere, vină, acceptare și chiar vindecare sufletească.

De câteva luni tot mi-am dorit să deschid niște cărți de ficțiune istorică și iată că în această lună am reușit să citesc, în sfârșit, Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne, o carte oarecum pentru copii, a cărei poveste se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar noi vedem atrocitățile petrecute la Out-With prin ochii inocenți ai lui Bruno, fiul comandantului praspăt detașat în acel loc sinistru, plin de ură, suferință și  moarte. Este o poveste sfâșietoare al cărei final îți îngheață sângele în vene.

Iar după două cărți triste, aveam nevoie de o lectură ușoară pentru a-mi reîncărca bateriile mentale și sufletești epuizate. Din această cauză, am ales The Mark of Zorro, scrisă de Johnston McCulley, povestea faimosul bandit californian care se lupta cu autoritățile corupte ale vremii pentru a face dreptate oamenilor săraci și minorităților batjocorite și asuprite. Deși nu mi s-a părut a fi o capodoperă, mi-a plăcut ritmul dinamic al evenimentelor și anumite replici ale protagonistului, demne de notat și de reținut.

În final, am avut o lună foarte bună, în care am citit cărți deosebite, mai ales prin prisma subiectelor abordate, care te fac să te gândești la viață, moarte, adevăr și dreptate.

Voi ce ați citit în luna noiembrie?

Recenzie: Calea sângelui și-a inimii de Oliviu Crâznic

Fantezie. Supranatural. Romantism Negru.

 

Titlu: Calea sângelui și-a inimii

Subtitlu: Fantezie. Supranatural. Romantism Negru.

Autor; Oliviu Crâznic

Gen: Fantasy, Science-Fiction, Gothic, Horror

Anul apariției; 2013

Rating: 4/5 stele

Deși am citit și anul trecut mini-colecția Calea sângelui și-a inimii scrisă de Oliviu Crâznic, am simțit că nu am avut starea necesară pentru a mă bucura pe deplin de ea; așa că m-am gândit să-i mai dau o șansă anul acesta, pentru că, mai nou, am prins gustul prozei scurte, fapt care demonstrează că gusturile mele sunt într-o continuă schimbare. Dacă stau să mă gândesc, sunt mai multe motive pentru care voiam să recitesc și să recenzez această carte. Pe lângă interesul stârnit de recenzia Elenei, amândouă am avut oportunitatea de a-l întâlni pe scriitor la Cruxmas Fair and Party, în decembrie 2016, unde a prezentat Fantasticul de impact: De la Ghilgameș la „Urzeala Tronurilor” alături de dramaturgul și criticul literar Alexandra Medaru.

Calea sângelui și-a inimii este o scurtă antologie în care se găsesc trei povestiri (Trecătoarea, Însângerată, luna și  Mascarada învinșilor) și un fragment din romanul gothic Și la sfârșit a mai rămas coșmarul.  Fiecare povestire aparține unei anumite perioade istorice, de la Antichitate și Evul Mediu, la un viitor mai îndepărtat. Unul dintre elemente comune este drumul predestinat, care trebuie străbătut de personaje fără frică pentru a-și înfrunta destinul sau a afla adevărul. Este prezentă antiteza viață-moarte de care personajele nu se pot feri pentru a-și îndeplini menirea, dar și legătura strânsă dintre eros și thanatos, care duce rapid de la fascinație și seducție, la moarte.

Intrigile din Trecătoarea și Însângerată, luna au loc pe plaiuri mioritice și au ca teme comune războiul și moartea, suspansul fiind creat prin repetarea unor întâmplări sângeroase ori misterioase care stârnesc angoasa, dar și curiozitatea cititorului. În ambele povești, personajele sunt prinse în labrintul vieții și al morții, din care, de cele mai multe ori nu vor ieși tefere, ci răpuse de mâna destinului. Deși aceste două povestiri sunt foarte scurte, felul simplu în care sunt relatate te prinde și te ajută să intri în acea atmosferă apăsătoare și misterioasă din care simți că nici tu nu poți ieși. Interesant este faptul că personajele din Trecătoarea sunt conștiente că vor muri, însă nu au o altă variantă decât să-și riște propriile vieți pentru a-și face datoria. Ideea morții iminente și a pierderii treptate a terenului în fața inamicilor, mă duce cu gândul la Cântecul lui Roland, unde toată arier-garda francilor este nimicită de către mauri. Felul în care se repetă micro-scenele m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva, la un moment dat, romanii au început să halucineze, deoarece dacii care îi atacau păreau să ia forma unor entități supranaturale, imune legilor pământene.

Mascarada învinșilor este o poveste plasată într-un viitor incert – prima povestire din Emergaarde Saga – într-un univers ficțional aflat în plin război. Povestea aparține fără doar și poate genului science-fiction datorită tehnologiei folosite de către personaje (comunicatorul funcționează prin intermediul energiei solare, soldații au plăci de autentificare), animalelor ficționale (khazug și canteri) și poate chiar a numelor ieșite din comun (Ermengaarde Eyes,  Lester Cath, Sober Nombrum). Prima dată când am citit povestea anul trecut, nu prea am înțeles-o, dar acum m-am mai familiarizat cu genul și am simțit că narațiunea a curs mai ușor. Îmi place că Emergaarde este neînfricată, și deși este singură în fort, știe cum să scoată informații de la cei doi soldați străini, folosindu-se de punctele lor  slabe.

Fragmentul din Coșmarul este cartea despre Nunta marchizei de Lauras. Cavalerul Arthur de Seragens (naratorul nostru) este nevoit să participe la nunta marchizei Josphine de Lauras alături de prietenul său, vicontele Raoul de Vincennes, pentru a infirma anumite bârfe despre trecutul obscur al marchizei, care nu trebuie să ajungă la urechile logodnicului ei auster, contele Maximillien Schwartz. Deși marchiza a invitat nobili pestriți din provincie care nu prea se cunosc, încep treptat să se formeze grupuri și legături între ei, iar zvonurile despre viețile fiecăruia nu întârzie să apară. Mai mult, se spune că activități bizare și necurate au loc în Castelul Ultimelor Turnuri, iar poveștile relatate de unele personaje anticipează ceva terifiant. Deși snobismul, ipocrizia și minciunile sau trunchierea adevărului sunt fapte la ordinea zilei pentru oaspeții din castel, cititorul presimte că este ceva putred la mijloc și poate face supoziții referitoare la anumite personaje. Dacă presupunerile sunt corecte sau nu, rămâne de văzut.

Scriitura este foarte bine închegată, stilul este poetic și redă parfumul epocii respective, cu săli somptuoase și personaje elegante, dar simandicoase și prețioase, cărora le place să împrăștie zvonuri despre ceilalți oaspeți. Capitole sunt scurte și la obiect, descrierile sunt vizuale, iar intriga este construită treptat, piesă cu piesă. Deși încă nu mă pot pronunța cu privire la acest roman, mi s-a părut o lectură foarte interesantă și mi-a fost tare ciudă că fragmentul s-a terminat fix atunci când interesul meu pentru poveste era la cote maxime.

Dacă v-a plăcut postarea mea de astăzi, vă invit să aruncați o privire atât peste cartea prezentată mai sus, cât și peste recenzia Elenei la Coșmarul. Vă asigur că merită.

Sondaj: Ce carte îmi recomandați să citesc?

Dragilor, am stat și tot m-am gândit ce pot să mai scriu pe acest blog, pe lângă recenzii și tag-uri, fără însă a devia de la subiectele livrești cu care v-am obișnuit. Astfel, mi-a venit ideea să creez un sondaj alcătuit din câteva opțiuni sau, mai bine zis, titlurile cărților, pe care vreau neapărat să le citesc sau să le recitesc, însă nu sunt foarte sigură cu ce să încep. Momentan, mai am vreo trei cărți străine începute, dar după The Lady of the Pier, tare îmi doresc să mai citesc o carte sau două în limba română pentru că niciodată nu strică să mai alternezi limbile, formatul cărților sau dispozitivele pe care citești.

Așadar, dacă doriți să îmi dați o mână de ajutor, votați una sau mai multe dintre variantele de mai jos și scrieți un comentariu în care să îmi spuneți de ce recomandați o anumită carte și/sau ce v-a plăcut la ea. Sondajul va rămâne deschis votului atât timp cât vor rămâne cărți necitite în listă. Vă doresc tuturor lectură plăcută!

 

Ce carte îmi recomandați să citesc?

View Results

Loading ... Loading ...