The Name Game Book Tag

Pentru postarea de astăzi m-am gândit să aleg un tag pe care l-am găsit mai de multă vreme online, atât pe unele blog-uri, cât și pe Booktube. Acest tag se numește The Name Game Book Tag și a fost creat de KimberleysBookNook. Tot ce trebuie să faceți este să atașați câte un titlu de carte citită sau achiziționată care să se potrivească fiecărei inițiale a numelor voastre. Ca să fiu sinceră, nu am fost sigură dacă voi găsi titluri potrivite pentru fiecare literă a numelor mele, însă, până la urmă, am izbutit să creez o listă cu cărți care înseamnă ceva pentru mine.

AAmor Intellectualis de Ion Vianu este o carte autobiografică presărată cu informații culturale și istorice, personalități ale culturii române interbelice și limbaj erudit care necesită multă atenție din partea cititorului. Sunt sigură că o voi înțelege mai bine cu cât voi înainta în vârstă. Am ales-o pentru că aceasta a fost a doua sau a treia carte căreia i-am scris o recenzie,

L La țigănci de Mircea Eliade este una dintre cărțile mele preferate scrise de acest  excepțional autor român. Stilul plin de suspans, paranormalul care contrastează cu banalitatea vieții de zi cu zi și episoadele pline de mister prin care trece Gavrilescu în casa țigăncilor, m-au făcut să ador această nuvelă încă din liceu.

IIubirea a spus de Jalaladin Rumi este primul volum de poezie mistică sufită pe care l-am citit și care m-a făcut să văd viața într-un mod diferit. De la această lectură încoace, Rumi a devenit poetul meu preferat.

NNotre-Dame de Paris de Victor Hugo nu mi-a plăcut la fel de mult ca musical-ul, însă a fost o lectură interesantă care m-a pus pe gânduri cu privire la religie, identitate, mentalitate, istorie etc. Îmi doresc să o recitesc pentru a-i scrie o recenzie detaliată.

AAucassin et Nicolette este o parodie care răstoarnă toate stereotipurile medievale, atât literare, cât și sociale. Deși nu este o capodoperă, este o cantafabulă amuzantă.

*

AAntigona de Sofocle alături de celelalte două piese de teatru din așa-zisa trilogie a familiei lui Oedip mi-au trezit dragostea pentru literatura antică. Citiți Antigona pentru a descoperi o femeie puternică pentru care datoria este mai presus de propria-i viață.

NThe Necklace of Goddess Athena de Effrosyni Moschoudi este un roman fantastic în care zeii coabitează cu oamenii de rând și le trimit semne pentru a-i ghida către adevăr. Phevos și Daphne sunt aruncați în Atena zilelor noastre pentru a descoperi anumite secrete de familie și pentru a regăsi colierul Zeiței Atena dăruit tatălui lor.

DDavid Copperfield de Charles Dickens este prima carte despre care am știut că îmi va plăcea chiar și înainte să o citesc. Dickens are talentul de a-ți zdrobi sufletul prin relatarea copilăriei triste a lui David și maturizarea sa treptată cu toate greutățile și micile bucurii care vin să îi modeleze personalitatea.

RThe Rocker Who Holds Me (The Rocker) de Terri Anne Browning este o poveste de dragoste contemporană plină de dramă, suferință, gelozie, dar și prietenie și dragoste cu o protagonistă care are grijă de cei patru membrii ai trupei Demon’s Wings atât ca  manager, cât și ca o soră, fiind recunoscătoare pentru că acești bărbați i-au salvat viața cu mulți ani în urmă. Cum va reuși Ember să-și facă sentimentele cunoscute față de Nik, solistul periculos de atrăgător al formației?

EEscape from Sudan (Lust, Money & Murder) de Mike Wells este, din punctul meu de vedere, cea mai bună carte a seriei Lust, Money & Murder. De ce? Pentru că te ține în tensiune de la început până la sfârșit, iar tu nu poți să-ți dezlipești ochii de pe pagini sperând că Elaine Brogan și celelalte personaje vor supraviețui atacurilor extremiștilor, vremii neprielnice și animalelor salbatice care le ies în cale. De când am descoperit această serie thriller de spionaj, nu o mai pot lăsa din mână; mai mult, a devenit o „plăcere vinovată” pentru mine.

EThe Ebb (The Lady of the Pier) de Effrosyni Moschoudi este prima carte din trilogia scriitoarei din Grecia menționate mai sus, unde două povești aparținând unor epoci istorice diferite se împletesc frumos într-o poveste de dragoste paranormală cu acțiunea atât în Insula Corfu, cât și în Brighton, Regatul Unit. De ce Sofia este vizitată în vis de o doamnă îmbrăcată în negru, care recită versuri pe ponton în fața valurilor întărâtate de furtună? Citiți și veți afla sau așteptați recenzia primei cărți.

AAmintiri din copilărie de Ion Creangă este una dintre cele mai frumoase cărți românești pentru copii care fascinează cititorii atât prin limbajul neaoș și savuros al autorului, cât și prin pățaniile lui Nică, pe care, din ce în ce mai puțini copii le înțeleg.


În încheiere, voi eticheta câțiva bloggeri și vloggeri, însă oricine este invitat să-și alcătuiască propria listă și/sau să posteze răspunsurile sau link-ul către blog-urile sau videoclipurile personale mai jos. Sunt curioasă să aflu ce ați ales. Așadar, etichetez următorii bibliofili: Elena de la eLitere.ro, Adela de la Vanilla Moon Books, Anca de la Anca și cărțile, Geo de la Just Reading My Books, Tyna și Oliviana de la Delicatese Literare și Robert de la Lectură și ceai.

 

Recenzie: Antigona de Sofocle

Titlu: Antigona

Titlu original: Ἀντιγόνη

Autor: Sofocle

Traducător: Francis Storr

Gen: Tragedie

Anul apariției acestei ediții: 2012

Harvard University Press

Operă inclusă în volumul  Oedipus Trilogy

Rating: 5/5 stele

Antigona (Ἀντιγόνη) este ultima piesă din seria tragediilor familiei lui Oedip sau prima piesă scrisă de Sofocle, din punct de vedere cronologic. Această tragedie a fost considerată un adevărat model dramatic de către Hegel, iar protagonista Antigona, „prin grandoarea pasiunii sale, domină atât întreaga acțiune, cât și restul personajelor” (p. 19).

După războiul contra Tebei, care i-a lăsat fără viață atât pe Eteocle, cât și pe Polinice, așa cum a prevestit tatăl lor în Oedip la Colona, Creon (actualul rege al cetății) decide să îl înmormânteze doar pe Eteocle, fostul suveran, și interzice jelirea și săvârșirea serviciului funerar pentru celălalt fiu al lui Oedip, deoarece Polinice era considerat dușman și cauza principală care a dus la atacul asupra Tebei. Cine va avea curajul să încalce porunca lui Creon, va fi aspru pedepsit și din această cauză regele ordonă gărzilor să păzească trupul neînsuflețit al nepotului său.

Antigona, sora lui Eteocle și a lui Polinice, își va risca viața, și așa mizeră, de dragul datoriei și a promisiunii pe care i-a făcut-o lui Polinice înainte de a-l vedea plecat la război. Deși este conștientă de la bun început că va avea un sfârșit tragic, iubirea pentru fratele ei o face să fie neînfricată, demnă și o va împinge la un gest voluntar care îi va curma suferința. Antigona îl va înfrunta pe Creon și va susține că nu a făcut nicio greșeală, ci doar a vrut să îndeplinească ritualul nescris al morților. Cu toate că ea va fi condamnată să fie îngropată de vie într-o peșteră, Antigona nu își va regreta niciodată fapta, deoarece nimeni nu poate interzice săvârșirea obiceiurilor funerare lăsate de către zei.

La rândul lor, zeii nu îl vor lăsa pe Creon să fie mai presus de legile lor, ci îl vor pedepsi crunt prin moartea celor mai apropiate persoane din familia sa, fiul său Hemon și Regina Euridice (sau Eurydike). Mai exact, pedepsirea Antigonei va aprinde spiritele între Creon și Hemon, acesta din urmă va lua hotărârea de a-i fi alături Antigonei în moarte, iar regina va realiza gestul necumpătat după aflarea cumplitei vești. Creon va încerca să oprească nenorocirea proorocită de Tiresias (da, este același profet orb care apare și în Oedip rege) însă monarhul va ajunge prea târziu, când răul va fi deja făcut. Iar Ismena, deși inițial se teme de decizia surorii ei de a-și îngropa pe ascuns fratele, va fi solidară cu Antigona, luând vina și asupra ei. Însă Antigona nu va accepta să își pună sora în pericol.

Antigona este o tragedie remarcabilă despre o femeie care își pune în joc propria viață, cu scopul de a îndeplini dorința lui Polinice de a se odihni în pace. Curajul și voința deosebită a protagonistei sunt însușiri ieșite din comun, mai ales într-o epocă în care femeile se găseau pe plan secund sau, cum se spune în limbaj colocvial, erau o cantitate neglijabilă, ignorată de societatea predominant masculină a vremii. Deși ne desparte o istorie întreagă de Antichitate, niciodată nu strică să citim o piesă de teatru despre o femeie cu inițiativă,  altruistă și verticală.

 

Recenzie: Oedip la Colona de Sofocle

Titlu: Oedip la Colona

Titlu original: Οἰδίπους ἐπὶ Κολωνῷ

Autor: Sofocle

Traducător: Francis Storr

Gen: Tragedie

Anul apariției acestei ediții: 2012

Harvard University Press

Operă inclusă în volumul  Oedipus Trilogy

Rating: 5/5 stele

Deși intenția mea este să recenzez cele trei tragedii ale lui Sofocle despre Oedip și fiica sa Antigona în ordinea desfășurării intrigii, tragicul grec le-a scris în cu totul altă ordine: Antigona, Oedip rege și Oedip la Colona. Despre această ultimă piesă, din așa-zisa trilogie despre regele decăzut al Tebei aș spune că are mai degrabă rolul de a lega celelalte două tragedii între ele, decât de a fi o creație de sine stătătoare.

În Oedip la Colona (Οἰδίπους ἐπὶ Κολωνῷ) îl întâlnim pe bătrânul teban, orb și pribeag, condus de fiica sa, Antigona. Ambii duc o viață mizeră, sunt îmbrăcați în zdrențe și merg oriunde îi îndrumă pașii. Oedip este acum umil, resemnat și le cere zeităților să aibă milă de el și să îi scurteze chinul. El ajunge în apropierea Atenei, la Colona, locul sfânt al Eumenidelor, unde fostul rege își va dormi somnul de veci, așa cum i-a proorocit Oracolul. Deși bătrânii Colonei vor să îl alunge pe Oedip, temându-se de nenorocirile pe care le poate aduce cetății, Tezeu, regele Atenei, acceptă să îi ofere adăpost bătrânului și fetelor sale și îi va împlini ultima dorință.

Ismena, fiica cea mică a lui Oedip își informează tatăl că unchiul Creon domnește în Teba, iar frații ei, Polinice și Eteocle, au devenit rivali în lupta pentru putere. Dacă în prima piesă Oedip s-a blestemat singur, fără să știe că el era ucigașul Regelui Laios, aici el îi blestemă pe cei doi fii ai săi pentru că nu le-a păsat de soarta tatălui lor, ei fiind mai interesați de tronul cetății, luptă care va fi ilustrată în tragedia lui Eschil, Cei șapte contra Tebei. Polinice, fiul cel mare al lui Oedip, exilat și el (dar de către Eteocle), vine să ceară binecuvântarea tatălui său înainte de luptă, însă bătrânul refuză vehement și îi prezice că niciunul dintre frați nu va domni peste Teba și că fiecare va sfârși tragic.

Însă înainte de venirea lui Polinice apare Creon. Acesta își dorește să îl readucă pe Oedip la Teba, cu scopul de a-l înmormânta la hotar pentru a evita alte nenorociri, dar bătrânul refuză să meargă. Creon, care oricum îl ura pe Oedip pentru toate necazurile pricinuite familiei sale, se înfurie și le răpește pe Antigona și pe Ismena, însă Tezeu le salvează pe fete din mâinile soldaților lui Creon. Sfârșitul lui Oedip este la granița cu supranaturalul, o moarte mai ușoară decât m-aș fi așteptat, prevestită de tunete și fulgere, ceea ce mă face să cred că bătrânul a suferit destul în timpul exilului, iar zeii s-au înduplecat la auzul rugăminților lui.

Îmi pare că tragedia Oedip la Colona nu este la fel de intensă precum celelalte două creații dramatice ale lui Sofocle, deoarece nu are prea multă acțiune în comparație cu Oedip Rege, Oedip moare destul de onorabil, iar blestemul și profeția sa au aici doar rol declarativ, efectele lor declanșându-se mai târziu.

Recenzie: Oedip Rege de Sofocle

Titlu: Oedip Rege

Titlu original: Οἰδίπους Τύραννος

Autor: Sofocle

Traducător: Francis Storr

Gen: Tragedie

Anul apariției acestei ediții: 2012

Harvard University Press

Operă inclusă în volumul  Oedipus Trilogy

Rating: 5/5 stele

Aristotel, în Poetica, dă drept model compozițional cunoscuta tragedie a lui Sofocle pentru răsturnările de situație și recunoașterile reușite, pentru felul în care Oedip se mulează pe tipologia personajului tragic ale cărui acțiuni și erori determină decăderea sa, destrămarea familiei și trezesc catharsis-ul în spectatori. Oedip rege a fost o tragedie apreciată de învățații vremii, iar ecourile ei se pot observa și în literatură, teatru, film, știință și cultura pop de astăzi.

Oedip rege (Οἰδίπους Τύραννος) este cea mai cunoscută tragedie scrisă de Sofocle și a fost jucată pentru prima data în jurul anului 429 Î.Hr. Tragedia se deschide in medias res (în mijlocul lucrurilor), cronologia întâmplărilor fiind cu totul alta. Ne este prezentată cetatea Tebei răpusă de o molimă îngrozitoare, care simbolizează pedeapsa aspră a zeilor, deoarece unul dintre cetățenii Tebei a comis o mare nelegiure cu mulți ani în urmă (l-a omorât pe Regele Laios), faptă care trebuie răzbunată, iar orașul va fi salvat numai după depistarea și înlăturarea vinovatului. Oedip, înțeleptul rege al Tebei de la acea vreme, dorește să afle adevărul, pentru a-și cruța cetățenii de atâta suferință și moarte. El va duce o amplă investigație, însă ceea ce va afla va schimba atât cursul vieții sale, cât și al familiei. Personaje precum profetul orb Tiresias, mesagerul și păstorul lui Laios, vin în fața monarhului pentru a întregi povestea vieții lui Oedip și vor scoate la iveală secrete de familie care vor decide soarta regelui.

Astfel, cu mulți ani în urmă, lui Laios, regele Tebei, i s-a prevestit că fiul pe care i-l va naște Regina Iocasta își va omorî tatăl și se va căsători cu mama sa. Oripilat de această profeție, monarhul va cere unui servitor să lege gleznele copilului (de aici venindu-i numele) și să îl abandoneze pe Muntele Cithaeron, unde va muri, iar vorbele oracolului nu se vor mai adeveri. Însă pruncul a fost găsit de către un cioban și a fost încredințat Regelui Corintului, Polybos, care l-a adoptat și l-a crescut ca pe propriul fiu.

Mai târziu, tânărul Oedip va consulta Oracolul din Delphi și va auzi aceeași profeție cunoscută și de Laios. Crezând că Polybus era tatăl său biologic, Oedip părăsește cetatea, iar în drumul său intră într-o încăierare și îl omoară pe Laios. Ajuns în Teba, el răspunde ghicitorii Sfinxului și este răsplătit cu tronul fostului rege și cu mâna reginei văduve, Iocasta, propria-i mamă, care îi va dărui patru copii. Este interesant faptul că, deși cetatea Tebei suferă la începutul piesei din cauza lui Oedip, nu zeii sunt cei care îi pedepsesc pe el și pe Iocasta, ci fiecare dintre soți săvârșește câte un gest radical, fie pentru a plăti prețul ignoranței, fie pentru a scăpa de rușinea incestului. Deși Laios, Iocasta și Oedip încearcă să păcălească destinul născocind modalități de a-l evita sau mințindu-se că au anulat profeția, în cele din urmă sunt prinși în plasa propriilor erori, care îi împing spre nenorocire.

Ovidiu Drîmba afirmă în Istoria teatrului universal că Sofocle, spre deosebire de Eschil,  diminuează efectul destinului asupra personajului, creând  un nou tip de legătură între om și elementul fatidic, „relație în care atenția este concentrată asupra personalității umane, a responsabilității morale, a voinței sale de acțiune – atribute ce vor culmina în Oedip rege” (p. 19). Astfel, dorința lui Oedip de a afla adevărul este unealta care se întoarce împotriva lui, consecințele imediate fiind autopedepsirea regelui pentru propria-i mândrie și inconștiență, căderea sa bruscă de la statutul de rege la cel de cerșetor, autoexilarea, dezbinarea familiei sale și blestemul rostit de însuși Oedip, care va cădea peste el și copiii săi.

Oedip este un personaj al contrastelor, care pendulează între speranță și deznădejde, este bun conducător al cetății și totodată criminal, are certitudini și dubii, stări contradictorii care îl poziționează în mijlocul axei dintre bine și rău și este foarte mândru. Prin acest tip de personaj, Sofocle înțelege și pătrunde mai bine în psihicul uman, dând viață unui personaj nemuritor. Cât privește complexul lui Oedip, care a devenit chiar mai cunoscut decât protagonistul tragediei lui Sofocle, Freud i-a făcut un deserviciu legendarului rege al Tebei, deoarece el nu a fost atras inconștient de mama sa și nu a simțit repulsie față de tată, deoarece Oedip nu știa că ei erau adevărații săi părinți. Este ca și cum te-ai îndrăgosti de cineva, v-ați căsători, iar peste ani ați afla că sunteți frați sau altfel de rude apropiate.

Nu pot încheia această recenzie fără a menționa că, deși Sofocle s-a inspirat din mitologie pentru a reda destinul tragic al regelui Tebei, mai aflăm tot din Istoria teatrului universal faptul că și Eschil a scris o tragedie despre Oedip, însă aceasta nu s-a păstrat, iar Oedip rege este cea mai jucată piesă antică din istoria teatrului. Deși tragedia lui Oedip poate nu ne impresionează la fel de mult, așa cum s-a întâmplat cu spectatorii mileniului trecut, incestul rămâne o temă tabu și în zilele noastre, iar Oedip rege rămâne un exemplu al decăderii unui individ care a făcut câteva greșeli radicale din ignoranță, iar consecințele se vor răsfrânge și asupra generațiilor următoare, așa cum vom vedea în celelalte două tragedii: Oedip la Colona și Antigona.